14 fenomene unice în lume, aflate în România

1. Cerul straniu din comuna Bozioru

Comuna Bozioru din judetul Buzau este recunoscuta pentru „cerul straniu”, pe lângă Complexul schiturilor rupestre. Comuna Bozioru, cu satul Fisici si catunul Nucu, aproape de Lacul Gotes, are deasupra cupola unui cer de o claritate neverosimila, ale carui nuante intense contrariaza lumea stiintifica.

Demersurile stiintifice au evaluat in masuratori sticlirile cerului de Bozioru  la 23 000 de grade Kelvin, in timp ce pentru un cer senin acesta ajunge de regula la 6 000 de grade Kelvin.

Asemenea unui vortex, unei spirale care te absoarbe catre o alta dimensiune, cerul din Bozioru iti amorteste simturile hipnotic si te transporta in strafundurile fiintei cu vehicule nestiute. Cercetatorii extrasenzoriali il considera fara dubiu, una dintre portile energetice ale Universului, in care spatiul si timpul se acorda cu axa infinitului.

Pe langa cerul aparte, organizatii oficiale sau mai putin oficiale au fost atrase de evenimentele devenite obisnuite, aici, care au depasit de mult eticheta coincidentei. Disparitii misterioase de persoane care s-au facut nevazute sub ochii celor care le insoteau si care, fie nu au mai aparut niciodata, fie s-au trezit in cu totul alt loc, fara sa stie ce au patit; defectarea inexplicabila a aparaturii electronice; izvoarele radioactive, asa-zisele ape vii; anomaliile magnetice; aparitia unor OZN-uri; activarea brusca a fenomenelor telepatice si a altor manifestari extrasenzoriale, la oameni obisnuiti care traverseaza locul, sunt numai cateva dintre ciudateniile Boziorului.

2.  Picturile rupestre din pestera Coliboaia din Bihor

Speologii romani au gasit in Pestera Coliboaia din Bihor desene care s-au dovedit a fi cele mai vechi din Europa Centrala, datand de acum aproape 35.000 de ani. Desenele, reprezentand animale din acele vremuri, bizoni, rinoceri, capete de urs, au fost bine pastrate datorita conditiilor bune de umiditate din zona pesterii unde au fost gasite. Momentan, pestera este inchisa, specialistii urmand sa continue cercetarile. In plus, accesul in zona picturilor rupestre este extrem de dificil.

3.  Pestera cu Oase din Valea Minisului – locul unde a poposit cel mai „vechi” om din Europa

In sistemul carstic al Vaii Minisului, in apropiere de Anina, judetul Caras Severin, se afla o pestera al carei nume a facut inconjurul lumii in urma cu aproape un deceniu. Pestera cu Oase este locul unde au fost gasite cele mai vechi ramasite din Europa ale omului modern. Fosilele, provenind de la trei indivizi, au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate.

4. Cel mai vechi papirus intreg din Europa

Singurul papirus din Romania, descoperit in urma cu peste 50 de ani,este scris in greaca veche si este unic, fiind singurul papirus intreg din Europa care dateaza din secolul IV i.Hr. Acesta a fost descoperit la Mangalia in 1959 si a fost trimis, in acelasi an, in Rusia, pentru restaurare si conservare. Ulterior insa, nu s-a mai stiut nimic despre el. In vara anului 2011, acesta a fost  predat reprezentantilor Muzeului de Arheologie „Callatis”.

5.  Credeti ca masinile urca la deal cu motorul oprit sau apa curge in sus?

Exista locuri in Romania in care masinile urca la deal cu motorul oprit sau par ca urca la deal. Zona Bucium –  Iasi, este de acum notorie. Acesteia i se alatura o alta din Muntii Gutai, la trecerea dintre Baia Mare si Sighetu Marmatiei, Pasul Tihuta si chiar o portiune in Babadag, Tulcea, Maramures, Obarsia Lotrului, Buzau sau Magura Baciului, Bacau.

Ramane sa mergeti si sa verificati singuri, traind pe pielea voastra experienta si inclinand balanta catre una dintre explicatii.

6. Padurea Baciu si turismul paranormal

Padurea Baciu, aflata la 5 kilometri de orasul Cluj, a cunoscut celebritatea in 1968, cand Emil Barnea a publicat o fotografie a unui posibil OZN ajuns in zona. Aici exista o zona magnetica de 300 de metri, unde muschii de pe copaci nu arata nordul, asa cum ar fi normal, iar ciupercile, obisnuite pentru aceasta padure, nu cresc niciodata. Aici ar fi fost vazute broaste rosii de dimensiuni foarte mari.

Au fost semnalate si cazuri stranii, in care in acest loc a plouat torential, dar fix doar pe suprafata de 300 de metri.

Si tot aici apar asa numitii ”ingeri pazitori”, entitati care pot fi surprinse doar cu ajutorul aparatului de fotografiat si care nu sunt vizibile ochiului uman.

Potrivit relatarilor din presa, in zona se petrec mai multe lucruri greu de explicat. Pe langa aparitia misterioasa a OZN-urilor, fenomene ciudate intamplate in noaptea de Sanziene si disparitii de persoane, precum in Triunghiul Bermudelor.

7. Micul Canion al Romaniei: printre turnuri si piramide, in haurile de la Rapa Rosie

Fratele mai mic al Marelui Canion Colorado se afla la aproximativ 3 kilometri de orasul romanesc Sebes, din judetul Alba. Se numeste Rapa Rosie si se intinde pe o suprafata de circa 25 de hectare. Chiar daca dimensiunile nu se compara cu cele ale faimosului canion de peste Ocean, rezervatia continua sa atraga sute de curiosi.

Rapa Rosie este o rezervatie geologica ai carei pereti ating inaltimi de pana la 100 de metri. Turistii sunt atrasi in primul rand de formele deosebite sapate de ape in lutul colinei.

8.  Safirul dintre dealuri – Laguna albastra de la Aghires

Exploatarea de caolin de la Aghires a strapuns stratul impermeabil de argila si a intepat panza de apa freatica sau un izvor subteran. Apa a navalit si a inundat toata cariera.  Lacul astfel format este supranumit Laguna Albastra, datorita culorii apei incarcate cu praf de argila.

Ciudat este faptul ca apa lacului imprumuta culoarea cerului. Este gri in zilele mohorate si albastra in cele senine, ca sufletul omului.

9.  La Zaplaz, porti catre alta dimensiune

Urcand de la Refugiul Spirlea pe traseul La Lanturi, din Piatra Craiului, gasesti sparturile in stanca si nu te poti opri sa nu te intrebi „cum a fost posibil?” Aceste inaltimi au fost candva fund de mare. Iar marturie stau gramezile de cochilii pietrificate, pe care daca sunteti cautatori cu ochi atent, le puteti zari la tot pasul. Ce mana a putut avea atata rabdare si forta?! Ei bine, mana timpului cu ucenici ca apa, vantul, vremurile…

10.   Rezervatia Gradina Zmeilor 

Gradina Zmeilor este o rezervatie geologica si morfologica impresionanta. (judetul Salaj, la 10 km de Jibou se gaseste satul Galgaul Almasului). Blocuri de stanca de toate formele si marimile stau aruncate intr-o mare dezordine, aidoma jucariilor unor copii. Turnuri, tancuri, pilieri, hornuri, fisuri, cuburi, ciuperci – toate formele de relief de eroziune din atlas sunt cuprinse aici in Rezervatia Gradina Zmeilor.

11.  Focul viu

Focul Viu este localizat in judetul Buzau, pe Valea Slanicului, intr-un deal din apropierea satului Terca, comuna Lopatari. Si reprezinta, de fapt, un fenomen firesc, ce are la baza emanatiile de gaze naturale din scoarta terestra, care, sub actiunea razelor solare, se transforma intr-un foc cu trimiteri infernale.  Flacarile sale pot ajunge la jumatate de metru si chiar un metru inaltime. Considerat monument natural, este inscris in baza de date a ariilor protejate din lume.

12. Groapa Ruginoasa, un fenomen unic in Europa 

Situata la est de Pasul Vartop, in Muntii Batrana, Groapa Ruginoasa, o imensa ravena in forma de amfiteatru, lata de circa 600 de metri si adanca de 100. Fenomenul este unul aparte si ofera o priveliste de neuitat.

In urma cu doar 80 de ani, locul nu era marcat decat printr-o mica vaiuga.Aflata la o altitudine de peste 1.300 de metri, Groapa Ruginoasa s-a format din cauza eroziunii solului intr-un timp foarte scurt. Procesul de eroziune a scos la suprafata straturi de coartite. Culoarea rosie-violacee transforma zona intr-una deosebita, de la departare semanand cu o rana deschisa in trupul muntelui.Aspectul sau fantastic care sugereaza un colt din Canionul Colorado este astazi un adevarat laborator morfologic.

13.   Balta vrajitoarelor

Balta Vrajitoarelor se afla undeva prin Padurea Boldu-Creteasca. Nu are casuta postala, insa poate fi vizitata cu usurinta, mai ales de bucuresteni, intrucat se afla la iesirea din Capitala, spre Stefanesti.

Balta fermecata masoara doar cativa metri in diametru si mai putin de doi metri in adancime. Dimensiunile nu le impiedica, insa, pe vrajitoare sa se adune acolo in momente cheie ale anului. In preajma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene sau Sfantul Andrei, se spune ca se deschid portile spre alte taramuri. Atunci se incarca vrajitoarele cu puteri magice, care sunt transmise din generatie in generatie.

Dupa cutremurul devastator din ’77, sustin unii presupusi martori, in Balta Vrajitoarelor ar fi fost descarcate basculante cu moloz pentru a fi astupata. Nu numai ca nu s-a astupat, dar ramasitele aruncate acolo au si disparut dupa cateva saptamani.

14. Sfinxul din Bucegi mai are frati

Faimosul Sfinx din Bucegi are un frate mai mic in Cheile Tatarului, din Muntii Gutai. Denumit Sfinxul Maramuresului, seamana mai degraba cu un cap de dac, fiind compus din roci de andezit dur, roca greu erodabila. Sfinxul Maramuresului  va fi acoperit de apele barajului Runcu – Firiza, imediat ce acesta va fi pus in functiune.

In judetul Buzau exista un alt monument al naturii, mai putin cunoscut, care seamana cu un chip uman. Este vorba despre Sfinxul din masivul Breazau, situat pe raza localitatii Bustea, comuna Manzalesti (50 km de orasul Buzau, pe Valea Slanicului).Unii istorici sustin ca Manzalesti este una dintre cele mai vechi asezari umane din tara noastra.

sursa: http://www.efemeride.ro/14-fenomene-unice-in-lume-aflate-in-romania

Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu către fiica lui: “Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel”. DOCUMENT

Scrisoare catre Viorica Maria Elena Vulcanescu

Dragă Doamnă,

În Istorisirile Hasidice, se spune despre Baal-Şem-Tov: 

« Aşa cum sufletele erau toate în Adam, în momentul în care acesta s-a apropiat de Copacul Cunoaşterii, sufletul lui Baal-Şem-Tov s-a eliberat şi astfel n-a mâncat deloc din fructele Copacului ».

Cu cât ma găndesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit şi în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el emanau o putere şi o lumină ale căror definire nu-mi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel. Luaţi în considerare că el, înconjurat de scriitori, n-a avut asemenea aspiraţii, că dorinţa de a avea un renume i se părea de neconceput, că nu a fost în niciun moment sedus de glorie, acea tentaţie a omului decăzut si care îi roade pe toţi muritorii, cu excepţia acelor câteva cazuri izolate care şi-au regăsit inocenţa la extremităţile spiritului. 

Nu cred că a înmugurit vreodată în el nesănătoasa idee de a fi un neînţeles ; el nu era invidios şi nu ura pe nimeni : respingea chiar posibilitatea de a fi demn de aşa ceva, el nu s-a străduit să fie, el a fost. Într-o zi când, într-un acces de furie contra a ceea ce eu denumeam « nimicnicia noastră nativă », i-am spus că noi n-am fost capabili să producem măcar un sfânt, el mi-a răspuns cu obişnuita sa curtoazie care, atunci, trăda o oarecare vehemenţă : « Trebuia s-o fi văzut pe această bătrână pe care am cunoscut-o într-un sat uitat şi care, după atâtea mătănii şi rugăciuni, marcase podeaua colibei cu urmele genunchilor săi. Adevărata sfinţenie nu are nevoie să se arate şi să fie recunoscută. »

Noi n-am fost practic niciodată de acord asupra rolului legitim al ţării noastre, căreia, din masochism sau Dumnezeu ştie de ce, mi-a plăcut să nu-i recunosc niciun merit sau şansă. Pentru mine, datul esenţial, conceptul românesc prin excelenţă era acela de « nenoroc ». La acesta mă refeream la toate întâlnirile, cu o insistenţă pe care tatăl dumneavoastră nu mi-o putea bănui ca fiind voită. Am revenit la atac, într-o scrisoare, ultima pe care i-am scris-o ca să-i mulţumesc pentru un studiu pe care mi-l dedicase şi în care cita expresii de rezistenţă autohtone încărcate de sens şi de înţelepciune, dar în care, i-am spus, o omisese pe cea mai importantă, cea mai revelatoare : « N-a fost să fie » — în care eu vedeam rezumatul, formula, emblema destinului nostru.

În această dezbatere în care teoriile noastre s-au confruntat, acum nu mai sunt atât de sigur, în retrospectivă, că am avut dreptate. Suferinţa pâna la turment din cauza lipsei de importanţă istorică a propriei ţări este o infirmitate de literator, un viciu de scrib. Mircea Vulcănescu, deloc expus la asemenea slăbiciuni, nu aprecia, el, decât valorile intrinseci : fie că ţara lui, sau el însuşi, exista sau nu în ochii altora, aceasta nu conta decât pentru el. Şi pentru că era atât de străin de această mândrie nesănătoasă, înţelegeţi cu uşurinţă de ce, în niciun moment, nu l-am văzut trist sau încordat. Întrucât trăia fiecare moment pe deplin, orice era subiect de discuţie devenea un univers. Vitalitatea sa extraordinară transfigura atât problemele cât şi peisajele. Am vizitat ades Parcul Versailles, dar nu l-am văzut cu adevărat decât o singură dată, într-un mod definitiv, de neuitat, înainte de război, când tatăl dumneavoastră ne explica, lui Wendy şi lui Dinu Noica, şi mie însumi, că grădina pe care o admiram din înălţimea terasei era concepută ca o monadă, o monadă dotată paradoxal cu o fereastră, una singură, acest interval care se observa la capăt, între doi plopi, prin care, din acest spaţiu închis, se putea întâlni infinitul. Cu o fervoare savantă ne-a dezvăluit această lume perfectă, marcată totuşi de o ruptură metafizică ; el ne făcea, care va să zică, teoria paradisului, din care fără îndoială memoria sa, mai vie decât oricare alta, păstra o amprentă clară. Într-un fel, eram sigur, ne scăpa mereu ; este ceea ce iubeam la el. Imposibil de identificat, de susţinut că era aşa sau altfel. Filozof, el a fost, nu încape îndoială. În acelaşi timp, el era mult mai mult decât un filozof. El era în mod miraculos orice. Nu există subiect pe care să nu-l trateze cu promptitudine şi rigoare. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-a spus într-o zi că tocmai scrisese, pentru nu ştiu ce enciclopedir, un text lung si detaliat despre primul război mondial! El a consacrat luni după luni, fără a avea sentimentul că-şi iroseşte timpul sau că a abordat un sector extern, nedemn de el. Niciodată nu s-a coborât să regrete, atât de mare-mi părea a fi secretul său, secret pe care, vă mărturisesc, îmi doream atât de mult să i-l pot smulge. « Refuzul nedeterminat de a fi ceea ce sunt », nu, el n-ar fi subscris la deviza lui Valéry ; a sa era mai degrabă: « Acceptarea nedeterminată de a fi orice, de a fi totul », acceptarea sau, dacă doriţi, bucuria. Nu mi-l pot imagina pe tatăl dumneavoastră în disperare. Dar pe de altă parte, mi se pare greu de crezut că n-a cunoscut chinul. El, atât de deschis, atât de pregătit să înţeleagă totul, el nu era totuşi destinat din fire să conceapă infernul, şi încă şi mai puţin sa coboare în el. Ceea ce vreau să vă spun este că din toate spiritele pe care le-am iubit şi admirat, niciunul nu mi-a lăsat, atât de mult ca tatăl dumneavoastră, o amintire atât de întăritoare: îmi este îndeajuns doar să-mi amintesc imaginea lui, de o claritate tulburătoare, ca să găsesc imediat un sens nebuniei de a fi şi să mă împac cu cele de aici.

Emil Cioran

Paris, 20 Ianuarie 1966.

Traducere de Margareta Ioana Vulcanescu. Publicata in „Revista de istorie si teorie literara”, an XXXVI, nr. 3-4, iulie-decembrie 1988, p. 193-195, 196.

Sursa: http://www.marturisitorii.ro/2015/08/12/emil-cioran-despre-mircea-vulcanescu-catre-fiica-lui-nu-vreau-sa-fac-din-tatal-dumneavoastra-un-sfant-dar-el-era-oarecum-astfel/

Florian Colceag: APEL CĂTRE NAŢIUNE: “Forţaţi societatea civilă să se organizeze, ca să nu pierim!”

Natura însăşi pare a nu mai suporta abuzurile produse de cei ce exploatează fără milă resursele planetare. Nu este de mirare că nici oamenii nu mai acceptă minciunile, incompetenţa, hoţia, dispreţul, aroganţa, manipularea, exploatarea nemiloasă a muncii pentru creşterea unor conturi personale, indiferenţa, jaful, iresponsabilitatea şi ticăloşia celor cărora le-am acordat încrederea noastră pentru a conduce şi administra structura statală.

În loc să o facă, au devenit stăpânii noştri şi au condus ţara, cu dezinvoltură, spre dezastru economic, ecologic, social şi moral. Fenomenul Piaţa Universităţii, ce a cuprins întreaga ţară, în ciuda gerului şi a viscolelor, are rădăcini în abuzurile la care a fost supusă ţara de multă vreme, culminând cu ultimele decenii şi mai ales cu ultimii 8 ani. Crizele multiple ce ameninţă să ne copleşească şi să ne ducă la distrugere nu pot fi depăşite fără cooperarea tuturor forţelor ce pot reda vitalitatea acestui popor, prin orice fel de mijloace.

STAREA DE SPIRIT GENEREAZĂ MOTIVAŢIA IMPLICĂRII ÎN EFORTURI MARI PENTRU O CAUZĂ

Dacă avem acum crize ecologice în paralel cu crize sociale, a fost din neglijenţa oamenilor ce s-au lăsat cumpăraţi la vot cu un pachet de orez sau cu o găleată de plastic, o şapcă sau un tricou, fără să se gândească o clipă că banii aceia aruncaţi sunt din furt sau înşelătorii. A fost vina noastră că nu am căutat pe cei mai buni care să ne conducă, ci am lăsat hoţii să o facă. Trebuie să căutăm oameni ce dovedesc competenţă, responsabilitate, calitate în ceea ce fac, implicare socială şi care să fie sănătoşi moral, mintal, fizic şi social, buni profesionişti şi oameni ce-şi respectă cuvântul dat.

Aceştia există şi sunt uşor de recunoscut, mai ales în perioade de criză: sunt primii care se sacrifică pentru salvarea celorlalţi şi sar în ajutor asumându-şi riscurile şi neprecupeţindu-şi eforturile, găsind soluţiile corecte şi punându-le în aplicare. Sunt oamenii pe care comunitatea îi respectă şi-i urmează la vremuri de restrişte, adică tocmai vremurile pe care le trăim. Neglijenţa şi indiferenţa statului au condus la incapacitatea de reacţie adecvată şi eficientă la criză.

Cei ce ne conduc au pornit de la premiza că natura nu-i va „trăda” tocmai în prag de alegeri şi nu-i va pune în situaţii dificile. Ca atare, nu au creat rezerve de necesitate ce pot uşura perioadele de criză (iar pe cele existente, probabil, le-au „consumat”). Este de mirare că, deşi am avut un an cu recolte de grâu neobişnuit de mari, nu avem rezervele necesare de alimente pentru a ajuta oamenii aflaţi în situaţii de risc major, din cauza zăpezilor, sau care vor fi în această situaţie din cauza viitoarelor inundaţii.

Din acelaşi motiv pentru care nu s-au pregătit să ajute naţiunea în momente de criză, ci şi-au văzut de afacerile proprii pe spatele nostru, aceiaşi oameni ce ne conduc nu au dorit să ajute nici la dezvoltarea economică, prin încurajarea soluţiilor inovative şi dezvoltarea produselor bazate pe inventica românească, ceea ce ar fi constituit un bun demaraj pe pieţele internaţionale. Banii împrumutaţi de la băncile străine s-au regăsit mai degrabă în vilele lor şi în conturile lor bancare, decât în locuri de muncă şi în prezenţa pe pieţele internaţionale a produselor noastre.

Ne trebuie alţi oameni care să preţuiască valorile cunoaşterii şi să încurajeze punerea în practică a potenţialului nostru real dar obstaculat. Uitaţi-vă în jur la cei care s-au ridicat fără să înşele pe nimeni, prin munca lor, aducând modernitatea şi inovarea în domeniul lor de activitate. Aceşti oameni merită să fie implicaţi în conducerea ţării. Aceşti oameni există! Sunt oameni a căror pregătire profesională este validată nu de diplome fără valoare, ci de rezultatele lor, de atitudinile lor, de deschiderea minţii şi sufletului lor faţă de problemele actuale. Şi cei care ne conduc sunt ingenioşi, dar numai la furat şi la înşelat.

Dacă aceste competenţe ar fi fost folosite pentru a găsi soluţii la problemele naţiunii, am fi fost într-o altă situaţie, în acest moment, evident mai bună. Trebuie să căutăm oamenii morali ce sunt interesaţi de binele general mai mult decât de binele propriu şi să-i alegem să ne conducă.

Deja partidele au intrat în campanie electorală şi au declanşat mecanismele manipulării şi minciunii. Dacă nu am învăţat nimic din experienţa ultimelor decenii, anii ce vin vor fi şi mai grei decât ceea ce trăim acum. Trebuie să ne regăsim demnitatea şi curajul existenţei, trebuie să alegem oameni cu demnitate şi curaj, implicaţi şi motivaţi să rezolve soluţiile, care apreciază şi promovează oamenii mai pricepuţi decât ei, în loc să-i îndemne să emigreze în alte ţări.

RECUPERAREA CREIERELOR PLECATE ESTE PARTE A SOLUŢIEI DE IEŞIRE DIN CRIZĂ

Ca să reuşim să ne ridicăm cu demnitate din starea în care ne aflăm, trebuie să avem IDEALURI, nu doar nevoi personale! Trebuie să învăţăm să cooperăm şi să ne ajutăm între noi, să fim sensibili la problemele celorlalţi, să protejăm mediul natural, valorile sociale şi cultura noastră creată în secole, să avem un comportament social de care să nu ne fie ruşine, iar ceea ce creăm să fie de o calitate impecabilă.

În acest moment, foarte puţini dintre noi au această demnitate. Am fost aduşi în starea lipsei de demnitate de toate regimurile de dinainte, căci omul demn nu mai poate fi manipulat, îndoctrinat, înşelat, aşa cum se poate face cu cel care ştie că nu reprezintă nimic, pentru nimeni. Dacă statul de până acum ne-a vrut proşti şi fără speranţe şi idealuri, ca să ne poată manipula cu puţină pâine şi mult circ, acum a degenerat atât de tare încât ne dă doar circ, iar pâinea a vândut-o cu profit pentru cei care n-au făcut-o.

Trebuie să învăţăm din nou să cooperăm şi să înfruntăm greul, fără să cerem de pomană altora, să ne reclădim ţara ca după război. Căci am trecut prin războiul economic al statului mafiot împotriva cetăţenilor pe care ar fi trebuit să-i reprezinte. Suntem un popor talentat şi capabil să înveţe, repede şi bine, să realizeze orice. Însă am fost educaţi doar să memorăm şi nu să ne manifestăm talentul şi abilităţile proprii.

Să nu uităm, însă, că toate dificultăţile ne-au ascuţit mintea şi priceperea, iar la acest moment putem să ne organizăm astfel încât să învăţăm unii de la alţii cum să ne descurcăm în condiţii grele, modernizându-ne tehnologiile şi transmiţând mai departe altora ceea ce am învăţat. Nu am reuşit până acum, deoarece am fost educaţi să ne vedem doar de interesele proprii, fără să fim atenţi la interesele comunităţii sau la echilibrul mediului natural.

Crizele şi dezastrele naturale ne învaţă, iată, să oferim sprijin înainte de a cere sprijin, să învăţăm de la alţii şi să-i învăţăm pe alţii ceea ce ştim şi ne foloseşte. Aceste încercări grele ne pot transforma în bine, dezgropând omenia din oameni, spiritul de echipă şi colaborarea, sprijinul reciproc şi implicarea la greu. Încă există comunităţi care nu au uitat aceste obiceiuri, trebuie să redescoperim cu toţii să fim umani, mai ales când nu mai sunt bani.

Omenia nu este monedă de schimb, dar ce face omenia nu pot face toţi banii din lume. Mulţi dintre românii cu multă expertiză profesională au emigrat în alte ţări. Mulţi dintre tinerii români capabili de performanţe înalte au plecat la studii în străinătate şi nu s-au mai întors, din cauza atitudinii autorităţilor. Aceşti oameni au trăit crizele altor ţări şi au învăţat soluţiile pe care le-au folosit şi care le-au folosit.

Experienţa lor este nepreţuită pentru cei rămaşi în ţară. Comunicarea cu ei este totuşi dificilă, dacă nu-i integrăm în sânul societăţii noastre. Recuperarea creierelor plecate este parte a soluţiei de ieşire din criză. Atâta vreme cât nu promovăm pe cei mai capabili dintre noi în fruntea administraţiei şi a societăţilor comerciale, a cercetării sau a învăţământului universitar, lăsăm loc clientelismului de partid ce ne-a adus la dezastrul actual.

Toate ţările care au stimulat reîntoarcerea creierelor şi au angajat specialişti de marcă internaţionali, acolo unde nu au mai avut specialişti naţionali, sunt în afara crizelor economice; la noi, mafiotismul politic a împiedicat acest lucru.

Mediul privat – ce se află, de asemenea, în dificultate – trebuie să fie conştient că acest enorm potenţial uman este o a doua componentă a soluţiei de ieşire din criză şi să treacă la fapte, atrăgând creierele şi promovându-le în posturi de decizie.

SĂ PREŢUIM ÎN LOC SĂ DISPREŢUIM, SĂ INCLUDEM ÎN LOC SĂ EXCLUDEM, SĂ IUBIM ÎN LOC SĂ URÂM!

Cu toţii trebuie să schimbăm mentalităţile induse de comunism şi de perioada post-comunistă. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile altora şi echilibrul mediului, mai mult decât valorile efemere. Va trebui să învăţăm să preţuim în loc să dispreţuim, să iubim în loc să urâm, să includem în loc să excludem, să promovăm oamenii de valoare, în loc să-i izolăm şi să-i alungăm în alte ţări. Schimbarea sensului drumului ne poate salva de prăpastia la care am ajuns.

Am învăţat să fim criticişti şi să vedem numai defectele, iar defectele s-au înmulţit din această cauză. Trebuie să învăţăm să apreciem calităţile oamenilor, potenţialul lor, şi să investim eforturi în cultivarea acestora. ONG-urile fac acest lucru de multă vreme, dar dezorganizat. Şi aici unirea şi organizarea fac puterea. Încă nu ne cunoaştem forţele şi potenţialul, încă nu există suficientă încredere în posibilii parteneri, deoarece primul care ne-a înşelat aşteptările a fost statul.

Primul care ia fără să dea este tot statul, iar exemplul nostru de până acum a fost statul. Cum să ne aşteptăm de la nişte parteneri să se comporte corect şi onorabil, dacă statul ne minte, ne înşeală, ne fură şi ne lasă să murim de foame, frig şi lipsă de speranţă? Va trebui să dezvoltăm structuri în afara statului, iar statul va trebui reformat din rădăcini, impunând alţi oameni potriviţi nevoilor actuale în structura de administrare a statului, schimbând legislaţia prost şi abuziv croită şi modernizând relaţia public-privat pe principiile transparenţei decizionale.

Dacă până acum singura experienţă valoroasă pe care am avut-o a fost cum să supravieţuim, de acum va trebui să experimentăm cum trebuie să reuşim ce ne-am propus. Emanciparea poporului Român a început şi va continua. Progresul conştiinţelor trezite ale românilor este cel ce va conduce la progres, la câştigarea de experienţe şi la ieşirea din crizele actuale sau viitoare. Fiecare om poate da mai mult şi realiza mai mult decât bănuieşte, atunci când este motivat să o facă.

Nouă, această motivaţie ne-o dă criza actuală care ne-a adus la limitele supravieţuirii. Fericirea naţională apare atunci când ai vecini săritori, lideri inteligenţi şi capabili, respect între oameni, un mediu sănătos, un învăţământ care formează oameni de calitate, o societate atentă la detalii şi care protejează ceea ce este fragil şi delicat, un sistem de sănătate eficient şi competent, un sistem financiar ce încurajează şi sprijină economia.

Toate acestea sunt legate de modul în care ne organizăm între noi, fără împrumuturi externe. Dacă guvernele ne-au amanetat viitorul, nu ne-au putut vinde şi sufletele sau conştiinţa. Din momentul în care sistemul de educaţie a început să vândă diplome în loc să formeze oameni, iar sistemul de sănătate a început să facă comerţ cu medicamente în loc să vindece oameni etc. a început să scadă şi calitatea serviciilor către populaţie, a sistemelor care şi-au pierdut direcţia şi şi-au compromis misiunea socială.

Atâta vreme cât respectul faţă de consumator lipseşte, suntem supuşi agresiunilor comerciale cu produse ce ne ruinează sănătatea şi ne distrug vitalitatea, conştiinţa, capacitatea de răspuns şi puterea de a înfrunta dificultăţile. Toate aceste consecinţe sunt la pachet cu împrumuturile internaţionale ce ne-au îndatorat şi ne-au amanetat viitorul.

Depinde de noi să ne organizăm astfel încât să ne recuperăm potenţialele, refuzând şi luptând împotriva produselor de orice fel, ce ne duc la distrugere pentru beneficiul unor oameni de afaceri veroşi şi a unor politicieni corupţi. Promovând calitatea, ne vom câştiga şi respectul altor popoare.

Acest respect a scăzut dramatic, datorită improvizaţiilor de slabă calitate, a comportamentului aflat la graniţa infracţionalităţii şi la lipsa de cuvânt şi de onoare pe care au demonstrat-o concetăţeni de-ai noştri de etnii cunoscute, care au făcut averi în ţările vestice prin profesiile ruşinii.

Numai recâştigând respectul nostru şi al altora ne vom putea redresa economic şi vom putea atrage investiţii pentru dezvoltarea economică. Tolerând la nesfârşit infracţiunile la orice nivel, de la micul infractor la marele corupt politic sau economic, ne condamnăm la subdezvoltare şi la un trai în ruşine şi sărăcie.

EXPLOATAREA DE LA ROŞIA MONTANA A CREAT CÂTEVA LOCURI DE MUNCĂ, DAR VA DEGRADA MEDIUL NATURAL PE O SUPRAFAŢĂ URIAŞĂ. EXPLOATAREA DEPOZITELOR DE ŞISTURI BITUMINOASE, PENTRU OBŢINEREA DE GAZE, SE FACE CU PREŢUL DISTRUGERII DEFINITIVE A DEPOZITELOR DE APE SUBTERANE

Ca să performăm în orice direcţie, este necesar ca produsele noastre să fie condiţionate de respect faţă de consumator şi faţă de mediul natural. Performanţele de moment, obţinute prin jefuirea pădurilor, vânzarea pământurilor, poluarea aerului şi a apelor prin uzine chimice repuse în funcţiune, depozitarea deşeurilor toxice sau exploatările depozitelor minerale, cu ajutorul substanţelor otrăvitoare ce distrug mediul natural, conduc la dezastre ale căror consecinţe sunt infinit mai costisitoare decât câştigurile corupte ale celor ce ne-au vândut viitorul.

Numai unindu-ne forţele vom putea scăpa de acest pericol şi evita alte pericole, generate de propunerile finanţatorilor externi precum FMI, de exploatarea depozitelor de şisturi bituminoase pentru obţinerea de gaze combustibile. Această exploatare se face cu preţul distrugerii definitive a depozitelor de ape subterane de adâncime, ce nu se mai pot regenera niciodată, datorită substanţelor de mare toxicitate ce trebuie introduse în şisturile bituminoase.

Exploatarea de la Roşia Montana a creat câteva locuri de muncă, dar va degrada mediul natural pe o suprafaţă uriaşă, din cauza cianurilor folosite. Lipsa de respect a finanţatorilor faţă de noi, de mediul nostru natural, de sănătatea populaţiei noastre, ne obligă la a deveni câini de pază ai intereselor noastre şi de a reacţiona la timp pentru a evita dezastrele.

Lipsa de respect a noastră faţă de semenii noştri ne condamnă la inerţie şi distrugere, prin agresiunile asupra mediului. Dacă vom avea inundaţii catastrofale, în curând şi mai mulţi oameni vor rămâne fără case. Iar aceasta se va datora şi lipsei noastre de reactivitate a la distrugerea sălbatică a pădurilor din zonele inundabile şi la lipsa de responsabilitate organizatorică a administraţiei. Indiferenţa şi prostia sunt foarte costisitoare, iar lipsa de implicare şi inerţia ne condamnă de-a dreptul.

STRATEGIILE DIN SPATELE PERFORMANŢELOR TREBUIE SĂ DEVINĂ BUNE PRACTICI PENTRU A PUTEA DETERMINA UN IMPACT MAJOR

Suntem ţara paradoxală a celor mai multe invenţii premiate internaţional şi nepuse în producţie, a celor mai mulţi specialişti nefolosiţi şi ignoraţi, a celor mai mulţi amatori necalificaţi şi corupţi, puşi în posturi de răspundere, a celei mai aberante risipe a banului public sau a fondurilor internaţionale pe produse inutile, a celor mai bune minţi tinere alungate din ţară, din cauza lipsei de perspective profesionale de acasă.

Ţările ce au reuşit până în prezent să nu fie cuprinse de criză ci să aibă o dezvoltare pozitivă atunci când alţii erau în cădere liberă au avut grijă să evite aceste tare. Dacă nu învăţăm de la cei ce au reuşit să se păstreze puternici în vremuri tulburi, nu vom reuşi să găsim răspunsurile tehnice la problemele generatoare de crize.

Nu ne mai putem permite o altă epocă proletcultistă, cu politruci în locul specialiştilor, cu amatori în posturi de decizie – în locul specialiştilor, cu hoţi în posturile de gestiune a banului public – în locul specialiştilor, cu neamurile sau oamenii de casă ai politicienilor în fruntea marilor companii naţionale – în locul specialiştilor.

Ca să reuşim acest lucru, specialiştii trebuie să se organizeze şi să acţioneze pe toate planurile şi în toate direcţiile. Numai aşa putem ieşi din crizele în care ne-au adâncit corupţii, hoţii şi tâlharii politici. Să nu uităm însă că sunt unii specialişti şi în mediile politice sau administrative ce au intrat în sistem ca să dea posibilitatea continuităţii programelor ce ne-au ţinut vii până la acest moment.

Aceştia sunt oameni preţioşi şi respectaţi, ca specialişti cunoscători în profunzime ai problemelor din administraţie. Schimbarea în bine se poate produce, depinde de noi cum vom acţiona şi cum ne vom organiza. Poate că vom fi săraci o vreme, dar câştigul nostru în demnitate, coeziune, implicare, colaborare ne va crea posibilitatea de a ne schimba pe noi şi de a schimba şi starea noastră actuală. Dacă am intrat deja în criză, va trebui să o traversăm şi să ne luptăm cu ea. Dar nu vom putem face asta decât dacă vom descoperi că suntem mai oameni decât am bănuit, mai puternici şi mai capabili decât ne-au încercat alţii să credem că suntem.

Având în vedere toate cele semnalate, facem apel la toate organizaţiile neguvernamentale şi la mediul economic să se organizeze astfel încât să putem depăşi perioada următoare, ce se anunţă şi mai plină de probleme, din cauza contextului internaţional şi a crizelor economico-financiare şi de mediu.

Prof. Dr. FLORIAN COLCEAG

Preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate (IRSCA)

Românii locuiau pe teritoriul actual al Ungariei înainte de venirea maghiarilor. Dovezile istoricilor români.

Călăreţii războinici maghiari au invadat Europa în secolul IX d Hr FOTO wikipedia.org

La venirea triburilor maghiare în Panonnia, vechile cronici spun că actualul teritoriu al Ungariei era locuit de slavi, bulgari şi de o populaţie numită „păstori ai romanilor”. O parte a istoricilor români este convinsă că este vorba de populaţii româneşti. Cu alte cuvinte, înainte de cucerirea maghiară, Pannonia ar fi fost locuită de neamuri stră-româneşti. În secolul al IX-lea d HR, în Europa evului întunecat sosea o nouă populaţie de călăreţi războinici. Era vorba de războinicii maghiari, în traducere „copiii pământului”, neamuri fino-ugrice, venite gradual din stepele Asiei şi aşezându-se către mijlocul secolului al IX-lea împinşi mai ales de pecenegi între râurile Nistru şi Prut. 

Maghiarii erau conduşi la acea vreme de căpetenia Arpad, erau nomazi şi trăiau din creşterea vitelor. Erau renumiţi arcaşi călare, atacând din goana calului, evitând înfruntările de lungă durată şi corp la corp. „Ei luptă mai ales cu săgeţi pe care ştiu să le arunce cu dibăcie din arcurile lor de lemn. Nu se pricep a lupta într-o ordine de bătaie sau a asedia cetăţi; adeseori se prefac a fugi pentru a înşela pe duşman. Nu ţin mult timp la luptă, astfel, dacă stăruinţa lor în bătaie ar egala furia primelor ciocniri, ar fi de neînvins. Se hrănesc aproape în chipul fiarelor sălbatice, cu carne crudă şi cu sânge”, spunea despre maghiari abatele Regino în secolul al X-lea. 

Aceste triburi au fost folosite de bizantini contra bulgarilor ţarului Simion, în 895, când pradă cumplit Bulgaria şi îi bat pe oamenii ţarului în trei bătălii. Ţarul Simion se răzbună şi trimite pecenegii contra maghiarilor. Aceştia din urmă sunt alungaţi şi pleacă într-o fostă provincie a imperiului roman, numită Pannonia. Ajung aici în 896 şi descoperă o populaţie mixtă de slavi, bulgari şi în special pe misterioşii „păstori ai romanilor” 

Locuitorii Pannoniei 

Pannonia, adică uriaşa câmpie pe care se întinde Ungaria de astăzi, în secolul al IX-lea era sub influenţa regatului franc. 

Era organizată în cnezate şi ducate slave, conduse de boemi, vasali ai francilor. Cel puţin asta o arată şi cronica lui Rudolf din Ems. Populaţiile aflate însă pe teritoriul Pannoniei sunt descrise atât de cronicarii unguri, cât şi de slavi. Astfel, la sosirea ungurilor în Pannonia, în 896 aceştia găsesc aici slavi, parţial bulgari şi vlahi numiţi „păstori ai romanilor” întinşi pe toată suprafaţa fostei provincii romane. 

Iată, de exemplu, ce spune despre populaţiile din Pannonia la sosirea maghiarilor cronicarul Anonymus, un secretar al regelui Bella al II-lea după Constantin C. Giurăscu în lucrarea sa „Gesta Hungarorum”. „Că această ţară o locuiesc slavii, bulgarii şi blachii, adică păstorii romanilor. Fiindcă, după moartea lui Attila, pământul Pannoniei romanii îi ziceau că este păşune, fiindcă turmele lor păşteau în ţara Pannoniei. Şi cu drept cuvânt se spunea că pământul Pannoniei ar fi păşunile romanilor, fiindcă şi acum romanii pasc pe moşiile Ungariei”, arăta Annonymus. 

Consideraţia nu este singulară, fiind întâlnită şi la un alt cronicar ungur, Simon de Keza, dar şi în cronica rusească a lui Nestor. „Se apucară (n.r.- ungurii) să lupte cu valahii şi cu slavii care locuiau acele ţări”, se arată în respectiva cronică. tot la Anonymus, dar şi în alte jurnale de călătorie medievale, se vorbeşte despre „păstorii romanilor” sau de „romani” alungaţi de maghiari din Pannonia, Anonymus povestind o întâmplare prin care o garnizoană „romană” era alungată din castrul ”Beszprem”, situat undeva în vestul Pannoniei. ”A patra zi însă au ajus la fortăreţa Bezprem. Atunci Usubu şi Eusee, orânduindu-şi armata împotriva soldaţilor romani ce păzeau fortăreaţa Bezprem, au început să lupte cu îndârjire”, se arată în cronica lui Anonymus. 

Misterioşii „romani” sau „păstori ai romanilor”, despre care se vorbea la aproape 500 de ani de la căderea Imperiului Roman de Apus, au declanşat aprigi dispute în rândul istoricilor. Păstorii romanilor erau strămoşii românilor Istoricii români, dar şi unii germani şi chiar maghiari sunt de părere că „păstorii romanilor” şi „romanii” de pe teritoriul Pannoniei erau populaţii stră-româneşti care convieţuiau cu slavii şi migraseră după retragerea aureliană în aceste zone mai ferite ale imperiului până la invazia hunilor şi mai apoi a avarilor. 

De altfel, cronicarii dau indicii. Anonymus le spune” blachi” adică „vlahi”, termen german preluat şi de slavi şi unguri sub forma „olahi”, atribuit populaţiilor româneşti. Acelaşi lucru o arată şi Simon de Keza, dar mai ales cronica lui Nestor. Istoricii români sunt ferm convinşi că misterioşii „păstori ai romanilor din cronici” sunt valahi, iar aceştia ocupau nu doar actuala Transilvanie, dar şi porţiuni din teritoriul Ungariei de astăzi, fiind alungaţi de triburile maghiare. „În partea de răsărit a câmpiei de o parte şi de alta a Tisei, ungurii au dat peste strămoşii noştrii care se îndeletniceau pe lângă agricultură şi cu creşterea vitelor. 

De aceea ei şi sunt amintiţi în cronicile ungureşti ca «păstori ai romanilor»”, preciza în „Istoria românilor”, Constantin C. Giurăscu. Vlahii au locuit sute de ani în Ungaria medievală Gheorghe Popa Lisseanu, istoric şi filolog român, susţine chiar că aceste comunităţi româneşti au rămas o parte şi după cucerirea maghiară a Pannoniei şi continuau să ocupe spaţii întinse chiar în zona lacului Balaton. Mai mult decât atât, istoricul român spune că multe nume de locuri amintesc încă de comunităţile româneşti din Pannonia. Acesta descoperise în perioada interbelică, în colecţia de documente a lui G Fejer, numeroase denumiri de sate, munţi şi ape din Ungaria medievală, mai precis în secolele X-XII, cu rezonanţe româneşti sau slavo-româneşti. „Şi ceea ce este mai extraordinar este faptul că urme de localităţi şi de populaţiune românească se constată chiar în centrul Pannoniei, în jurul lacului Balaton”, preciza G. Popa Lisseanu într-un articol din 27 octombrie 1930. Este vorba în special de numele de localităţi Mikola, Rodusna, Culun, Capul Petri, Simighiun, Pascu, Genusara, Bab, Ursa sau Lupa. 

Totodată, într-un document mănăstiresc din 1211 al unui aşezământ monahal din Ungaria sunt pomenite nume româneşti, după părerea istoricului, purtate de personalul mănăstirii: Foca, Radu, Florian, Micu, Bob, Gelu samd. Popa Lisseanu descoperă, după cum arată într-un articol ulterior din acelaşi an, zeci de sate româneşti rămase în Ungaria medievală şi susţine că populaţiile stră-româneşti au stăpânit alături de slavi şi Pannonia, nu doar Transilvania, la momentul venirii ungurilor. 

Printre argumene se află şi pomenirea unui castru de către cronicarul Anonymus, pe locul Veszpremului de mai târziu, apărat de ”romani” contra ungurilor în secolul al X lea d. HR. „Dar, romanii din Panonnia, numiţi de cronici şi de celelalte izvoare istorice medievale vlahi, nu sunt păstori nomazi. Ei sunt ostaşi, ei sunt apărători de cetăţi romane, fiind numiţi, unii dintre ei, chiar principes şi cu care maghiarii au avut să poarte lupte înverşunate. Aceşti romani se găseau peste tot locul în fosta Ungarie, atât în ţinuturile Pannoniei, cât şi în cele ale Daciei, şi ei reprezintă continuitatea romană în apus, după cum daco-romanii reprezintă continuitatea romană din răsărit”, preciza Popa Lisseanu. 

Cât despre prezenţa românilor în Transilvania, istoricii români spun că nu există dubii. De altfel, vlahii sunt pomeniţi alături de slavi sub stăpânirea lui Gelu în zona Someşului sau sub conducerea lui Menumorut pe valea Crişurilor. Totodată, vlahii luptă alături de bulgari, după cum arată tot Anonymus sub conducerea lui Glad. 

Aceeiaşi vlahi sunt pomeninţi de „Cântecul nibelungilor” sub conducerea unui duce numit Ramunc. La aceste menţiuni se adaugă şi acelea ale lui Jansen Enikel în secolul al XIII lea, care-i plasează în zona Transilvaniei, dar şi cele din cronicile lui Rudolf din Ems, Ottocar de Styria sau Gotifredus din Viterbo din secolul XII.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/botosani/o-ipoteza-suprinzatoare-romanii-locuiau-teritoriul-actual-ungariei-venirea-maghiarilor-dovezile-istoricilor-romani-1_55cb519bf5eaafab2c78055e/index.html

Călăreţii războinici maghiari au invadat Europa în secolul IX d Hr FOTO wikipedia.org

Citeste mai mult: adev.ro/nszuzc

Uimitoarele descoperiri de la Murfatlar: prima reprezentare a Naşterii Domnului şi loc de odihnă al războinicilor vikingi

Nimeni nu ştie cine a săpat o chilie într-un munte de cretă, cine a sculptat în calcar imaginea unei corăbii şi a desenat semnul crucii şi o serie de simboluri creştine. Ele sunt însă de o importanţă covârşitoare în istoria creştinismului. 

Lângă Murfatlar, în urma unor lucrări de extindere din anul 1957 s-a descoperit un ansamblu de monumente din secolul X. Trei ani mai târziu, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan şi Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa au demarat cercetări în zonă şi aşa s-a descoperit monumentul ce conţine mai multe bisericuţe, locuinţe şi morminte, toate săpate în dealul de cretă numit Tibisir. Un lăcaş de cult este format din altar, naos şi pronaos, cu bolţi semicircular, iar un altul o bazilică cu trei nave, cioplite în stânca de calcar. 

Pe pereţii încăperilor au fost descoperite mai multe inscripţii cu litere chirilice, galgotice şi runice, dar şi decoraţii geometrice, zoomorfe şi antropomorfe. Complexul, spun reprezentanţii Direcţiei de Cultură din Constanţa, a păstrat mai multe însemne ale creştinismului: de la simple cruci continuând cu o pereche de preoţi pelerini şi terminând cu prima reprezentare a Naşterii Domnului. Aceste însemne fac ca acest complex să fie unic în România. 

Dincolo de importanţa arheologică, ansamblul este considerat piatra de temelie a creştinismului. Istoricii şi arheologii sunt de părere că aici, timp de sute de ani, bazilicele au fost loc de pelerinaj pentru soldaţi, negustori şi preoţi.

Tot la Murfatlat s-au descoperit şi schelete ale războinicilor vikingi. „Cel mai probabil, la Murfatlar au fost înmormântaţi membrii convoaielor venite din sud, pe aşa numitul «drum al grecilor», o rută principală de comerţ între nordul şi sudul Europei, aflăm de pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Despre importanţa inscripţiilor aflăm din însemnările dr. Cristina Talmaţchi. Cel mai important grafit se află la exteriorul primei bisericuţe şi se precizezaă anul în care a fost săpată în calcar: „leat 6500 (= 992)”. 

Pereţii celei de-a doua bisericuţe păstrează diverse semne şi figuri, precum: cruci, ţintar, călăreţi şi cai. Pe alte fragmente au fost redate câteva cruci, unele cu capetele în triunghi, cizme, un şoim ce pare a sta pe un animal, un peşte marcat cu semnul crucii. A treia bisericuţă prezintă doar un naos şi un altar. Din naos, spre vest, se găsesc mai multe încăperi funerare ce comunică între ele. 

Pe pereţi se disting semnul crucii în diverse forme şi mărimi, călăreţi, cizme, halebarde, cai, un semn asemănător unui cap de taur, figuri geometrice, păsări şi câteva grafite. Semnul crucii a fost incizat şi pe pereţii altarului, unde mai găsim desene geometrice, cai şi „un arc cu săgeată”. Pe pereţii încăperilor funerare a fost desenată o corabie cu catarg şi pânze, în care se află un om. Alte două corăbii apar şi pe pereţii galeriei ce urcă spre a doua bisericuţă. 

A patra bisericuţă este şi cea mai mare. Întâlnim aici numeroase cruci cu forme simple, cu capete lăţite, în triunghi sau despicate în două, figuri omeneşti redate stând în genunchi sau cu braţele ridicate, un porumbel, cai, balauri împletiţi, desenul unui labirint. Pe peretele de est al naosului pare a fi fost trasat planul unei bisericuţe, iar pe cel de vest, tot în jumătatea dinspre altar, se află figura unui sfânt.

Numeroase sunt şi inscripţiile, cele mai multe cu caractere runice, apoi cu litere chirilice, greceşti şi cu caractere glagolitice. Dacă conţinutul primelor este încă necunoscut, al celor în limba slavă veche este religios-comemorativ. Astfel, în una din ele, aflată pe peretele unui stâlp dintre altar şi naos, este amintit preotul Aian. 

Unul din cele două grafite în limbă greacă prezintă, din punct de vedere cronologic, o importanţă deosebită, în el menţionându-se anul 982, un alt reper de plasare în timp a monumentelor de la Murfatlar. Bisericuţa a cincea are pe pereţi desenate cruci, animale fantastice, semne geometrice, precum şi imaginea unui sfânt aflată în stânga intrării.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/constanta/uimitoarele-descoperiri-murfatlar-reprezentare-nasterii-domnului-loc-odihna-razboinicilor-vikingi-1_55ca07eaf5eaafab2c718564/index.html

Nimeni nu ştie cine a săpat o chilie într-un munte de cretă, cine a sculptat în calcar imaginea unei corăbii şi a desenat semnul crucii şi o serie de simboluri creştine. Ele sunt însă de o importanţă covârşitoare în istoria creştinismului. Lângă Murfatlar, în urma unor lucrări de extindere din anul 1957 s-a descoperit un ansamblu de monumente din secolul X. Trei ani mai târziu, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan şi Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa au demarat cercetări în zonă şi aşa s-a descoperit monumentul ce conţine mai multe bisericuţe, locuinţe şi morminte, toate săpate în dealul de cretă numit Tibisir. Un lăcaş de cult este format din altar, naos şi pronaos, cu bolţi semicircular, iar un altul o bazilică cu trei nave, cioplite în stânca de calcar. Pe pereţii încăperilor au fost descoperite mai multe inscripţii cu litere chirilice, galgotice şi runice, dar şi decoraţii geometrice, zoomorfe şi antropomorfe. Complexul, spun reprezentanţii Direcţiei de Cultură din Constanţa, a păstrat mai multe însemne ale creştinismului: de la simple cruci continuând cu o pereche de preoţi pelerini şi terminând cu prima reprezentare a Naşterii Domnului. Aceste însemne fac ca acest complex să fie unic în România. Dincolo de importanţa arheologică, ansamblul este considerat piatra de temelie a creştinismului. Istoricii şi arheologii sunt de părere că aici, timp de sute de ani, bazilicele au fost loc de pelerinaj pentru soldaţi, negustori şi preoţi.

Citeste mai mult: adev.ro/nsybij

Nimeni nu ştie cine a săpat o chilie într-un munte de cretă, cine a sculptat în calcar imaginea unei corăbii şi a desenat semnul crucii şi o serie de simboluri creştine. Ele sunt însă de o importanţă covârşitoare în istoria creştinismului. Lângă Murfatlar, în urma unor lucrări de extindere din anul 1957 s-a descoperit un ansamblu de monumente din secolul X. Trei ani mai târziu, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan şi Muzeul de Istorie şi Arheologie Constanţa au demarat cercetări în zonă şi aşa s-a descoperit monumentul ce conţine mai multe bisericuţe, locuinţe şi morminte, toate săpate în dealul de cretă numit Tibisir. Un lăcaş de cult este format din altar, naos şi pronaos, cu bolţi semicircular, iar un altul o bazilică cu trei nave, cioplite în stânca de calcar. Pe pereţii încăperilor au fost descoperite mai multe inscripţii cu litere chirilice, galgotice şi runice, dar şi decoraţii geometrice, zoomorfe şi antropomorfe. Complexul, spun reprezentanţii Direcţiei de Cultură din Constanţa, a păstrat mai multe însemne ale creştinismului: de la simple cruci continuând cu o pereche de preoţi pelerini şi terminând cu prima reprezentare a Naşterii Domnului. Aceste însemne fac ca acest complex să fie unic în România. Dincolo de importanţa arheologică, ansamblul este considerat piatra de temelie a creştinismului. Istoricii şi arheologii sunt de părere că aici, timp de sute de ani, bazilicele au fost loc de pelerinaj pentru soldaţi, negustori şi preoţi.

Citeste mai mult: adev.ro/nsybij

Marea Schismă din 1054 - Cum s-a ajuns acolo?

Marea schismă din 1054 nu a fost un eveniment surprinzător. Relaţiile dintre Est şi Vest, dintre cele două mari centre religioase – Constantinopol şi Roma – erau complicate de foarte multă vreme. Deşi implicaţiile schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au perceput-o ca fiind ceva ieşit din comun. Sursele contemporane vorbesc prea puţin despre conştientizarea efectelor separării celor două biserici. Dar cum s-a ajuns acolo?

Cauzele materiale – competiţia pentru influenţă

Marea Schismă a fost o consecinţă a înstrăinării treptate dintre Roma şi Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin politico-religios şi, pe de altă parte, de cauze dogmatice. În primul rând, Europa creştină devine, din punct de vedere politic, bicefală începând cu anul 800, odată cu încoronarea ca împărat roman a lui Carol cel Mare. Atât acesta, cât şi împăratul de la Constantinopol pretindeau că sunt succesorii vechilor împăraţi romani, având astfel dreptul la moştenirea (teritorială) romană.

Patriarhii celor două oraşe se aflau şi ei în conflict. Ambii lideri religiosi se considerau conducătorii întregii lumi creştine. Patriarhiul de la Constantinopol îşi ia, încă din secolul al VI-lea, titlul de patriarh ecumenic (adică universal), titlu care până atunci aparţinuse exclusiv Papalităţii. Au existat însă situaţii în care, pentru a obţine sprijin în Italia, unde bizantinii doreau să-şi păstreze teritoriile stăpânite, unii împăraţi, precum Vasile I Macedoneanul (867-886), au acceptat să facă unele concesii bisericii romane, susţinând chiar universalismul acesteia.

În secolele IX-X cele două centre religioase s-au aflat într-o competiţie acerbă pentru evanghelizarea lumii slave din Europa de Est şi Sud-Est. După ce slavii din zona Bulgariei, Serbiei şi Rusiei au intrat în sfera Constantinopolului, biserica orientală, mai puternică, nu a mai acceptat supremaţia Romei. Apoi, în secolul al XI-lea, Vasile al II-lea Macedoneanul s-a îndepărtat tot mai mult de Roma. În 1024, Papalitatea s-a arătat dispusă la un compromis, gata să recunoască Biserica din Est ca fiind „universală în sfera sa”, dar împăratul bizantin nu a acceptat propunerea. Totuşi, în aceeaşi perioadă, situaţia tot mai complicată din Italia cerea o apropiere de Roma. Normanzii încep să atace provinciile bizantine din peninsula italică, astfel că în 1052-1053 Bizanţul încheie o alianţă cu Papalitatea direcţionată împotriva normanzilor.

Cauzele dogmatice – diferenţele de ritual

Dincolo de aceste neînţelgeri privind lumea materială şi interesele politice, cauzele dogmatice au jucat şi ele un rol important. Existau trei probleme majore. În primul rând, cea legată de Filioque, un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, două concilii ţinute la Toledo marchează modificarea Crezului în Apus prin adăugarea formulei „Duhul Sfânt care de la Tată şi fiul purcede”. Aceasta e preluată în Franţa, Italia şi Germania, iar la începutul secolului al XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împărat de către Papă, ocazie cu care se cântă Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoaşterea de către Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenţă stă în ritualul împărtăşaniei: folosirea azimei în vest şi a pâinii dospite în est. Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce preoţii bisericii orientale se puteau căsători (o singură dată). În secolele XII-XIII, se va adăuga şi problema purgatoriului, concept pe care ortodocşii nu îl acceptă.

Disputa dintre cele două biserici escaladează în momentul în care în 1050, bizantinii din Sudul Italiei sunt forţaţi de normanzi să se conformeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail Cerularios, răspunde prin a cere bisericilor latine din oraş să adopte practicile bizantine, renunţând la filioque şi la folosirea azimei. În faţa refuzului acestora, în 1053 închide toate bisericile latine din capitala imperiului. Ulterior va trece la o atitudine mai conciliantă şi acceptă o discuţie cu Papa Leo al IX-lea care, în 1054, trimite pentru negocieri o delegaţie la Constantinopol, condusă de Cardinalul Humbert.

Pe lângă toate tensiunile deja existente, şi personalitatea celor trei personaje implicate a creat o conjunctură favorabilă rupturii. Papalitatea era puternică deoarece îşi recuperase forţele şi autoritatea după reforma generată de mişcarea de la Cluny; patriarhul Cerularios era un om ambiţios şi foarte influent, iar împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul era un lider slab, şovăitor, lipsit de fermitate. În această situaţie, existau puţine şanse ca întâlnirea să ducă la înţelegerea celor două biserici.

După prima întâlnire cu delegaţia papală, Cerularios refuză să mai negocieze, fiind afectat de comportamentul neceremonios al membrilor delegaţiei, care nu respectaseră saluturile uzuale. Cardinalul Humbert răspunde prin obţinerea unei bule de excomunicare împotriva lui Cerularios, bulă depusă la Sf. Sofia în data de 16 iulie 1054. Patriarhul bizantin şi biserica orientală sunt acuzaţi, printre altele, şi de omiterea filioque din crez. Beneficiind de sprijinul Împăratului şi al populaţiei constantinopolitane, Mihail Cerularios convoacă un Sinod pentru data de 24 iulie prin care Humbert este la rândul său excomunicat.

Aceasta a fost practic Marea Schismă. Ruptura nu a fost conştientizată imediat. Relaţiile de încordare paralele cu cele de colaborare continuă. Însă unul din efectele imediate a fost că, ca urmare a rupturii cu Bizanţul, noul Papă, Nicolae al II-lea, singur în faţa normanzilor, îi acordă lui Robert Guiscard, în 1059, ducatul Calabriei şi Aculiei. A început astfel alianţa dintre Papalitate şi normanzi: papa obţinea sprijinul unui aliat puternic, iar normanzii recunoaşterea puterii lor în Italia. Ulterior, organizarea cruciadelor aduce cele două lumi în contact direct, ceea ce face ca diferenţele să fie percepute nu doar la nivel înalt, ci şi în rândul populaţiei. În cele din urmă, anul 1204 – cucerirea Constantinopolului de către latini – a dus la ruptura definitivă dintre Occident şi Orient şi la naşterea unui sentiment general de ură faţă de latini în rândul bizantinilor.

sursa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/marea-schism-1054-cum-s-ajuns-acolo