Marea schismă din 1054 nu a fost un eveniment surprinzător.
Relaţiile dintre Est şi Vest, dintre cele două mari centre religioase –
Constantinopol şi Roma – erau complicate de foarte multă vreme. Deşi
implicaţiile schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au
perceput-o ca fiind ceva ieşit din comun. Sursele contemporane vorbesc
prea puţin despre conştientizarea efectelor separării celor două
biserici. Dar cum s-a ajuns acolo?
Cauzele materiale – competiţia pentru influenţă
Marea Schismă a fost o consecinţă a înstrăinării treptate dintre Roma
şi Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin
politico-religios şi, pe de altă parte, de cauze dogmatice. În primul
rând, Europa creştină devine, din punct de vedere politic, bicefală
începând cu anul 800, odată cu încoronarea ca împărat roman a lui Carol
cel Mare. Atât acesta, cât şi împăratul de la Constantinopol pretindeau
că sunt succesorii vechilor împăraţi romani, având astfel dreptul la
moştenirea (teritorială) romană.
Patriarhii celor două oraşe se aflau şi ei în conflict. Ambii lideri
religiosi se considerau conducătorii întregii lumi creştine. Patriarhiul
de la Constantinopol îşi ia, încă din secolul al VI-lea, titlul de
patriarh ecumenic (adică universal), titlu care până atunci aparţinuse
exclusiv Papalităţii. Au existat însă situaţii în care, pentru a obţine
sprijin în Italia, unde bizantinii doreau să-şi păstreze teritoriile
stăpânite, unii împăraţi, precum Vasile I Macedoneanul (867-886), au
acceptat să facă unele concesii bisericii romane, susţinând chiar
universalismul acesteia.
În secolele IX-X cele două centre religioase s-au aflat într-o
competiţie acerbă pentru evanghelizarea lumii slave din Europa de Est şi
Sud-Est. După ce slavii din zona Bulgariei, Serbiei şi Rusiei au intrat
în sfera Constantinopolului, biserica orientală, mai puternică, nu a
mai acceptat supremaţia Romei. Apoi, în secolul al XI-lea, Vasile al
II-lea Macedoneanul s-a îndepărtat tot mai mult de Roma. În 1024,
Papalitatea s-a arătat dispusă la un compromis, gata să recunoască
Biserica din Est ca fiind „universală în sfera sa”, dar împăratul
bizantin nu a acceptat propunerea. Totuşi, în aceeaşi perioadă, situaţia
tot mai complicată din Italia cerea o apropiere de Roma. Normanzii
încep să atace provinciile bizantine din peninsula italică, astfel că în
1052-1053 Bizanţul încheie o alianţă cu Papalitatea direcţionată
împotriva normanzilor.
Cauzele dogmatice – diferenţele de ritual
Dincolo de aceste neînţelgeri privind lumea materială şi interesele
politice, cauzele dogmatice au jucat şi ele un rol important. Existau
trei probleme majore. În primul rând, cea legată de Filioque,
un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, două concilii
ţinute la Toledo marchează modificarea Crezului în Apus prin adăugarea
formulei „Duhul Sfânt care de la Tată şi fiul purcede”. Aceasta
e preluată în Franţa, Italia şi Germania, iar la începutul secolului al
XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împărat de către Papă, ocazie cu
care se cântă Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoaşterea de
către Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenţă stă în ritualul
împărtăşaniei: folosirea azimei în vest şi a pâinii dospite în est.
Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce
preoţii bisericii orientale se puteau căsători (o singură dată). În
secolele XII-XIII, se va adăuga şi problema purgatoriului, concept pe
care ortodocşii nu îl acceptă.
Disputa dintre cele două biserici escaladează în momentul în care în
1050, bizantinii din Sudul Italiei sunt forţaţi de normanzi să se
conformeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail
Cerularios, răspunde prin a cere bisericilor latine din oraş să adopte
practicile bizantine, renunţând la filioque şi la folosirea azimei. În
faţa refuzului acestora, în 1053 închide toate bisericile latine din
capitala imperiului. Ulterior va trece la o atitudine mai conciliantă şi
acceptă o discuţie cu Papa Leo al IX-lea care, în 1054, trimite pentru
negocieri o delegaţie la Constantinopol, condusă de Cardinalul Humbert.
Pe lângă toate tensiunile deja existente, şi personalitatea celor trei
personaje implicate a creat o conjunctură favorabilă rupturii.
Papalitatea era puternică deoarece îşi recuperase forţele şi autoritatea
după reforma generată de mişcarea de la Cluny; patriarhul Cerularios
era un om ambiţios şi foarte influent, iar împăratul bizantin Constantin
al IX-lea Monomahul era un lider slab, şovăitor, lipsit de fermitate.
În această situaţie, existau puţine şanse ca întâlnirea să ducă la
înţelegerea celor două biserici.
După prima întâlnire cu delegaţia papală, Cerularios refuză să mai
negocieze, fiind afectat de comportamentul neceremonios al membrilor
delegaţiei, care nu respectaseră saluturile uzuale. Cardinalul Humbert
răspunde prin obţinerea unei bule de excomunicare împotriva lui
Cerularios, bulă depusă la Sf. Sofia în data de 16 iulie 1054.
Patriarhul bizantin şi biserica orientală sunt acuzaţi, printre altele,
şi de omiterea filioque din crez. Beneficiind de sprijinul
Împăratului şi al populaţiei constantinopolitane, Mihail Cerularios
convoacă un Sinod pentru data de 24 iulie prin care Humbert este la
rândul său excomunicat.
Aceasta a fost practic Marea Schismă. Ruptura nu a fost conştientizată
imediat. Relaţiile de încordare paralele cu cele de colaborare continuă.
Însă unul din efectele imediate a fost că, ca urmare a rupturii cu
Bizanţul, noul Papă, Nicolae al II-lea, singur în faţa normanzilor, îi
acordă lui Robert Guiscard, în 1059, ducatul Calabriei şi Aculiei. A
început astfel alianţa dintre Papalitate şi normanzi: papa obţinea
sprijinul unui aliat puternic, iar normanzii recunoaşterea puterii lor
în Italia. Ulterior, organizarea cruciadelor aduce cele două lumi în
contact direct, ceea ce face ca diferenţele să fie percepute nu doar la
nivel înalt, ci şi în rândul populaţiei. În cele din urmă, anul 1204 –
cucerirea Constantinopolului de către latini – a dus la ruptura
definitivă dintre Occident şi Orient şi la naşterea unui sentiment
general de ură faţă de latini în rândul bizantinilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu