sâmbătă, 28 februarie 2015

Senatul României a respins proiectul de lege privind interzicerea autonomiei teritoriale! Lista senatorilor care au votat împotriva acestei legi

Autorul: Tudor Matei în Actualitate 27 februarie 2015.

Liderul Partidului România Unită, deputatul Bogdan Diaconu, a lansat pe pagina sa de Facebook un avertisment legat de votul senatorilor legat de proiectul legii privind interzicerea autonomiei teritoriale.
Senatul României a respins cu o largă majoritate proiectul meu de lege privind interzicerea autonomiei teritoriale și a oricărei forme de secesionism. Așadar, Senatul României este de acord cu autonomia teritorială și cu secesionismul, pe care nu dorește să le interzică prin lege, lăsând astfel cale liberă celor care desfășoară demersuri tot mai insistente în acest sens”, spune Diaconu.
Liderul PRU crede că acest vot este o încurajare pentru organizaţiile separatiste maghiare din Transilvania. „Este o rușine că Senatul României, Camera Superioară a Parlamentului, încurajează astfel mișcările separatiste maghiare care acționează fățiș și care au primit prin votul de respingere dat de Senat o încurajare directă de continuare a activităților lor. În contextul separatismului rusesc cu pretexte etnice, care îi inspiră pe extremiștii maghiari cu largul concurs al Guvernului Viktor Orban, respingerea legii împotriva autonomiei teritoriale și a separatismului reprezintă un act de inconștiență al Senatului României. În egală măsură, Senatul a respins și legea privind interzicerea steagurilor etnice, încurajându-i astfel pe cei care doresc dispariția însemnelor statului român din zonele locuite de etnici maghiari și înlocuirea lor cu simboluri separatiste”, continuă Diaconu.

Acesta atrage atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă arborarea steagului secuiesc: „Prin respingerea acestor două legi, Senatul României demonstrează că s-a pus la dispoziția mișcărilor separatiste maghiare de inspirație rusească și că nu au învățat lecția Ucrainei, unde la început au fost steagurile Novorusiei, iar apoi au apărut și separatiștii înarmați. Senatorii care au respins legile care puteau apăra România de separatismul etnic vor trebui să răspundă în fața alegătorilor, dar și în fața istoriei pentru felul în care au lăsat cale liberă celei mai mari amenințări la adresa integrității României”.

Lista senatorilor (tradatori de neam si tara) care au votat împotriva aceste legi, aşa cum a fost publicată de Bogdan Diaconu:

Barbu Daniel-Constantin  LC
Nistor Vasile  LC
Ehegartner Petru  LC
Banias Mircea-Marius  LC
Niţă Mihai  LC
Durbacă Eugen LC
Ilieşiu Sorin  LC
Mihai Cristian-Dănuţ  LC
Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton  LC
Nicoară Marius-Petre  PNL
Tudor Doina-Anca  PNL
Dincă Mărinică  PNL
Rădulescu Cristian  PNL
Boagiu Anca-Daniela  PNL
Ariton Ion  PNL
Grapă Sebastian  PNL
Oprea Mario-Ovidiu  PNL
Luchian Ion  PNL
Todiraşcu Valeriu  PNL
Florian Daniel Cristian  PNL
Barbu Tudor  PNL
Motoc Octavian  PNL
Popa Ion  PNL
Oprea Dumitru  PNL
Boeriu Valeriu-Victor  PNL
Popa Nicolae Vlad  PNL
Neculoiu Marius  PNL
Igaş Traian-Constantin  PNL
Chiru Gigi Christian  PNL
Miron Vasilica-Steliana  PNL
Tătaru Nelu  PNL
Dumitrescu Iulian  PNL
Grigoraş Viorel  PNL
Ţapu Nazare-Eugen  PNL
Pereş Alexandru  PNL
Marian Dan-Mihai  PNL
Paşca Liviu-Titus  PNL
Dobra Dorin-Mircea  PNL
Păran Dorin  PNL
Pavel Marian  PSD
Burlea Marin  PSD
Constantinescu Florin  PSD
Mitu Augustin-Constantin  PSD
Vochiţoiu Haralambie  PSD
Oprea Ştefan-Radu  PSD
Mohanu Nicolae  PSD
Mocanu Victor  PSD
Belacurencu Trifon  PSD
Duruţ Aurel  PSD
Suciu Matei  PSD
Chiriac Viorel  PSD
Corlăţean Titus  PSD
Savu Daniel  PSD
Valeca Şerban-Constantin  PSD
Chelaru Ioan  PSD
Purec Ion-Simeon  PSD
Anghel Adrian  PSD
Fifor Mihai-Viorel  PSD
Vasiliev Marian  PSD
Saghian Gheorghe  PSD
Pop Gheorghe  PSD
Bujor Dumitru-Marcel  PSD
Severin Georgică  PSD
Păunescu Teiu  PSD
Moga Nicolae  PSD
Nicolae Şerban  PSD
Coste Marius  PSD
Arcaş Viorel  PSD
Firea Gabriela  PSD
Cordoş Alexandru  PSD
Isăilă Marius Ovidiu  PSD
Rotaru Ion  PSD
Marin Nicolae  PSD
Donţu Ovidiu-Liviu  PSD
Tămagă Constantin  PSD
Bodog Florian-Dorel  PSD
Mutu Gabriel  PSD
Mihăilescu Petru-Şerban  PSD
Filip Petru  PSD
Sârbu Ilie  PSD
Creţu Gabriela  PSD
Cristache Iulian PSD
Coca Laurenţiu Florian  PSD
Bereanu Neculai  PSD
Rogojan Mihai-Ciprian  PSD
Dumitrescu Cristian-Sorin  PSD
Dumitrescu Florinel  PSD
Badea Leonardo  PSD
Bădălău Niculae  PSD
Costoiu Mihnea-Cosmin  PSD
Bumbu Octavian-Liviu  PSD
Stuparu Timotei  PSD
Popa Florian  PSD
Butnaru Florinel  PSD
Silistru Doina  PSD
Andronescu Ecaterina  PSD
Lazăr Sorin-Constantin  PSD
Deneş Ioan  PSD
Calcan Valentin-Gigel  PSD
Pop Liviu-Marian  PSD
Marian Valer  Senatori fără apartenenţă la grupurile parlamentare
Geoană Mircea-Dan  Senatori fără apartenenţă la grupurile parlamentare
Mihai Neagu  Senatori fără apartenenţă la grupurile parlamentare
László Attila  UDMR
Klárik László-Attila  UDMR
Pataki Csaba  UDMR
Verestóy Attila  UDMR
Vegh Alexandru  UDMR


DR.Dumitru Constantin Dulcan - CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ E OGLINDA A CEEA CE SIMȚIM ȘI GÂNDIM!

"Gândul, cea mai puternică forţă din univers"

 
- În "Inteligenţa materiei", prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
 
- Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.
 
- Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?
 
- Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.
 
Legea binelui
 
- Care e aceea?
 
- Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.
 
- Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?
 
- Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.
 
- Se şi spune în popor că "a murit de inimă rea". La asta se referă oare?
 
- Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.
 
- Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?
 
- Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.
 
Relaxare şi respiraţie
 
- Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.
 
- Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.
 
- Ne puteţi da şi nouă un exemplu?
 
- Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.
 
- Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.
 
- Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.
 
"Rugăciunea - o realitate fizică"
 
- Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?
 
- Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus "credinţa ta te-a vindecat" ?
 
- Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?
 
- Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.
 
- Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.
 
- Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imagina.



Sursa: http://kristinekristina.blogspot.ro/2015/02/drdumitru-constantin-dulcan-ceea-ce-ni.html

sâmbătă, 14 februarie 2015

Scrisoarea-document a lui Brâncuşi către nea Vasile: „Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului“





Scrisoarea-document a lui Brâncuşi către nea Vasile: „Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului“

Scrisoarea lui Constantin Brâncuşi către nea Vasile şi nea Petrică a fost publicată de revista «Observator Cultural». Epistola a fost scrisă de Brâncuşi pe data de 3 decembrie 1914, la aproape zece de ani de la sosirea la Paris. Din scrisoare răzbate stilul neaoş oltenesc, pe care artistul îl foloseşte cu mare drag.

„Brâncuşi răspunde la o epistolă venită din ţară, adresându-se lui „nea Vasile“ şi lui „nea Petrică“. Cine era Nea Vasile? Nimeni altul decât fratele vitreg, rezultat din prima căsătorie a lui Nicolae Brâncuşi cu Florica. Apelativul „nea“, ca termen de respect, este normal în cazul unui frate mai mare. Celălalt personaj, lui nea Petrică, nu apare în nici un fel de arbore genealogic. Bănuiesc că ar fi vorba despre fratele primei soţii a tatălui sau mai curând de fratele soţiei lui nea Vasile, Maria, tanti Manda, evocată în rândurile înscrisului la care ne referim“, notează criticul de artă Florin Colonaş în articolul cu tilul „Maestrul perfectului simplu“ din „Observatorul Cultural“. 

Brâncuşi dă dovadă de generozitate. Le spune rudelor sale că i-a cedat locuinţa unui conaţional care se căsătorise şi nu avea unde să locuiască:

„Nea Vasile şi nea Petrică,
Nici măcar nu mă mai aşteptam să-mi scrieţi, dar iată că de vreo lună nu mai trecui prin Place Dauphine. Ieri, când trecui pe la un amic de’l lăsai în locul meu la mansardă, mă strigă portaru şi’mi dete vreo 8 scrisori sosite din ţară în care o găsii şi p’asta de la aldi matale. Nea Vasile şi nea Petrică io vă dădui adresa asta că aci mă cunoaşte şi poştaşu şi portaru casei şi mi le păstrează.

În casa în care am atelieru de vreo 7 ani îmi mai dădu proprietaru încă o cămăruţă care are uşe în atelieru meu. Acolo io mai dormeam din când în când, dară fiind şi chiria mică cam preţ de 8 pâini. Când mă întorsei din ţară mă aflai cu un bun amic care’i bucătar la un restaurant din Paris, care taman că se însură şi venea cu muierea după el, unde stătea mai era cu vreo 3 în cameră. Mă rugă dacă ştiu o cameră şi io mă oferii să’l las în locu meu de atunci îmi luai catrafusele şi mă mutai cu totu, dormii o lună cu pietroaiele şi buştenii la un loc până mă procopsi proprietaru cu încă o cămăruţă“.

Jignit de un compatriot
În continuare, Brâncuşi le relatează rudelor un episod petrecut în ţară, care l-a întristat. Marele artist se plânge rudelor că nu a fost băgat în seamă de un vechi amic care ajunsese, între timp, ministru.

Brâncuşi le mai povesteşe rudelor care dintre lucrările sale sunt mai căutate în Franţa.
„Când plecai din Bucuresci tare mâniat plecai, vă zisei io că după ce sunt gata cu lucrarea coanei Elisa, plec la Bucuresci cu proiectu fântânii lui Haret din faţa Universităţii. Când ajunsei la ministru de cine credeţi că dau, de Morţun, un vechi amic care mă ajută pă la ’906 la o expoziţie să vând capu de copil din bronz, iată că ajunse ministru. 

Dar ce credeţi mai mare mâhnire nici că se putea, bunul meu amic nici nu se uită la mine şi mă refuză cu a mai mare neruşinare. Daia vă zic că fusei tare mâniat. Acu stau cu proiectu în atelier şi mă gândesc că ghini mi’ar fi prins să fi lucrat în ţară. Mă întrebaţi ce făcui cu expoziţia, cum tare mă mâniai lăsai măiastra mea şi capu Muzei în grija Dnei Cecilia pictoriţa a de mă vizitează la Paris am mare încredere în ea. Io atunci zisei să le pui într’o expoziţie, da mâhnit cum fusei plecai cam pe 17 Iunie din ţară. Acu îmi mai trecu şi cum găsii scrisoarea de la aldi matale ia că mă prinse iar doru de acasă. Pe aici începu răzbelu şi tătă lumea fierbe, încă la Paris îi linişte. În iarna asta mă pregătesc să plec la Chicago în America, unde mă invită ăi de la muzeul lor să le torn şi lor măiastra mea în oţel inoxidabil. Nea Vasile îmi pari ghini că ţi plăcu Călăreaţa şi icoana de ţi’o lăsai la nea Petrică. Mă întrebaţi dacă fac şi aici Călăreţe şi Vânoase d’alea. Apăi, să ştiţi că de ar fi de pe ăştia ar trebui să cioplesc în fiece zi câte una. Păi, io numa cu astea mă ţiu că le vând ăl mai ghini din tăte cioplelile mele. Numa ieri ce vândui una la un pictor american de’i vecin de uşe cu mine, e vinit taman din nordu Americii fiu de telectuali cu mari legături în tăt Parisu“.

„S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului“
Brâncuşi le povesteşte cu mult umor celor de acasă cum o duce în Paris. Marele sculptor le relatează rudelor cum i-a înnebunit pe vecinii de diverse naţionalităţi cu mâncarea românescă. Din tot ceea ce le transmite rudelor reiese dorul de ţară. 



 „V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulţi amici dă tate naţiile. Io stau jos şi uşa mea dă la atelier dă chiar în bătătură şi cum până acu nu dădu neaua p’aici şi nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte şi pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripţi pă jar cu usturoi, dă câte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopţile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura şi mă învăţă tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului. Aşa făcui io aseară dă’i băgai pă toţi în draci, ieşiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă şi vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ş’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa şi să’ncinse un chef pă cinste.

„No duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut“
Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit. Mă întrebaţi cum o duc. Ce să zic, no duc io ghini da nici să mor nu pot că mai am multe de făcut.

V’am spus că aici în mahalaua asta s’adunară din toate părţile lumii, italieni, ruşi, chinezi, ăştia au o droaie de restaurante, tăţi mă învită în ţara lor că aş duce’o ghini şi io le zic dacă ghini îi la ei ce dracu caută la Paris. Io cu mare drag mă apucai să vă scriu fiindu’mi tare dor de pămîntu nostru. Să vă mai zic şi una hazlie, veni la mine un cîrciumar de’şi făcu cîrciumă nouă şi mai făcu şi cîteva camere de adună muieri cu felinar roşu, asta ar vrea să’i fac eu un gard dă piatră da în fiece par să’i fac cîte o Vînoasă. Mă prinsă rîsu la început, da el nimic, aşa să il fac, greu scăpai de el zicîndu’i că nu’l lasă ăl dă sus şi pă mine malungă din oraş.

Nea Vasile şi nea Petrică nu trebuie să’mi mulţămiţi dă cioplelile ce vi le făcui, io trebuie să vă mulţămesc pentru cîte făcurăţi pentru mine, că mai văzui io fraţi da ca aldi matale mai rar. Acu că se apropie sîntu Crăciun şi sărbătorile de iarnă vă urez multă sănătate lu tanti Didina lu tanti Manda şi la toţi copchii multe felicitări de sărbători şi să petreceti cum numa la noi pă pămînt Românesc se poate“.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/targu-jiu/scrisoare-brancusi-nea-vasile-nea-petrica--mamaliga-facui-intrun-tuci-vadra-i-satur-dusa-fumu-tata-mahalaua-montparnassului-1_54d9cb7b448e03c0fd762324/index.html 

vineri, 13 februarie 2015

Teorie socanta! Ni s-a scurtat timpul. Trecem intr o alta dimensiune. Care sunt consecintele

Specialiştii susţin că o zi mai are doar 16 ore din 24, Rezonanţa Schumann accelerând de la 7,8 Hz la 12,5 Hz.



Geofizicienii contemporani considera ca Rezonanţa Shumann este adevărata bătaie a inimii planetei noastre. Ei au concluzionat că există o relaţie directă între accelerarea ritmului acesteia şi percepţia omului conform căreia timpul trece mai repede, noteaza evz.ro

Ne-a avertizat
Potrivit cocoon.ro, unele filme precum “Cazul ciudat al lui Benjamin Button” sau “Ziua in care Pământul s-a oprit” prezintă subtil acest fenomen, iar multă lume nu înţelege cum se poate scurta timpul dacă ceasul arată tot atâtea ore. „Ceea ce nu înţelege omul este că fiind în timp, facem totul mai repede, acesta fiind comprimat ca un balon care dacă este umflat şi scrii ceva pe el cu markerul, vezi literele mari şi largi, dar daca se dezumflă se strânge scrisul. Aşa este şi timpul sau spaţiul nostru 3D, care se poate măsura în această rezonanţă energetică Schumann”, conform uneia dintre păreri.
Alte păreri subliniază că Biblia ne-a avertizat că în vremurile din urmă timpul se va scurta, viaţa omului se va scurta, ca să se scurteze ororile şi suferinţele de pe planetă.

Doar Tesla
Timp de mii de ani, Rezonanţa Shumann a avut valoarea constantă de 7,8 Hz însă, începând din 1980 s-a constatat o accelerare rapidă. Astfel, s-a ajuns ca în zilele noastre Rezonanţa Shumann să aibă valoarea de 12 Hz, consecinţa directă fiind că 24 de ore actuale corespund cu 16 ore reale, în termenii timpului terestru.

Potrivit unora dintre teorii, curgerea timpului terestru se va accelera în continuare până la apropierea de “punctul zero”, care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Fenomenul este văzut de mulţi ca fiind Apocalipsa prevestită de Biblie, potrivit căreia planeta va fi cuprinsa de întuneric timp de trei zile. Conform acestei logici, în “momentul zero” cele 24 de ore ale timpului terestru vor corespunde la zero ore efective.
Consecinţele acestui fenomen sunt incredibile: planeta şi toţi locuitorii acesteia vor trece într-o alta dimensiune. Se pare că după trecerea prin Punctul Zero, soarele va răsări la Vest şi va apune la Est. 

Mai multe texte stravechi descriu astfel de trasformari radicale în trecutul îndepărtat al omenirii. Cea mai mare parte a tehnologiilor actuale nu vor mai fi operaţionale, cu excepţia energiei libere, descoperită de Tesla în urmă cu un secol.
Creşterea frecvenţei de vibraţie a planetei noastre implică şi elevarea frecvenţei de vibraţie a locuitorilor sai, ceea ce ar putea determina efecte asupra organismului, dar şi elevarea asupra conştiinţei, chiar dacă evenimentele actuale nu susţin această teorie.

joi, 12 februarie 2015

Deplasări în timp – neobişnuitele cazuri de premoniţie

Aceste cazuri sunt răspândite în lucrările şi revistele dedicate cercetării fenomenelor paranormale. De exemplu, profesorul Ian Stevenson a colecţionat un mare număr de premoniţii referitoare la scufundarea Titanicului. Mai târziu, Dr. Ralph Barker, primul medic care a ajuns la locul dezastrului de la Aberfan, când o mină de cărbune a îngropat o şcoală engleză şi a sufocat o sută de copii, a găsit însemnări ale unor premoniţii autentice ale dezastrului.
 
Alţi oameni pot experimenta episoade unice, de neuitat, în care ei văd evenimente din trecut. Doamna Butterbaugh, secretara decanului Sam Dahl de la Colegiul Wesbeyan din Nebraska, a fost trimisă cu o treabă într-o clădire alăturată. Ea a intrat într-o serie de camere unde a văzut figura nemişcată a unei femei în haine demodate. Când Doamna Butterbaugh s-a uitat pe fereastră, clădirile care ar fi trebuit să fie acolo dispăruseră, iar în locul lor se vedeau câmpii. Femeia misterioasă a fost mai apoi identificată din fotografii vechi ca fiind o fostă profesoară, care murise în acea clădire cu mulţi ani în urmă.
Dr. James McHarg a investigat cazul unei femei care, întorcându-se acasă în satul Letham, într-o noapte târziu, a trebuit să meargă pe jos pe marginea drumului de ţară după ce maşina ei rămăsese în pană. Pe câmp ea a văzut torţe licărind ţinute de bărbaţi în haine ciudate, ce examinau o mulţime de cadavre. Multe alte detalii au dovedit că femeia fusese martora bătăliei de la Nechtausmere, dată în 685 d. C în acea zonă.
Mulţi oameni au fost martorii unui alt caz similar. La câteva săptămâni de la bătălia de la Edgehill din 1642, sătenii şi ofiţerii trimişi în cercetare de regele Charles I pe fostul câmp de bătălie au văzut zile întregi rederulându-se bătălia, proiectată pe cer, puţin deasupra orizontului, şi au putut recunoaşte acolo chiar pe unii dintre eroii ce muriseră în luptă.
În inimile lor, oamenii au simţit întotdeauna că vălul ce acoperă viitorul ajunge să fie uneori foarte transparent, astfel încât evenimentele ce urmează să se producă devin mai mult nişte umbre abia întrezărite. De ce cred cu tenacitate oamenii acest lucru, rămâne un mister în sine.
Această credinţă a fost baza existenţei a mii de generaţii de prooroci. Cel mai adesea ei nu erau decât nişte simpli escroci şi în acest caz singurul lor echipament necesar a fost o robă, un turban şi o aversiune imensă faţă de munca fizică. Dar au existat totuşi unii, deşi foarte rar, care au avut într-adevăr puterea de a se juca cu lucrul pe care noi îl numim Timp.
Concepţia despre un timp unic, absolut, aflat într-o spirală continuă către viitor şi venind dinspre trecut – a fost subiectul a numeroase asalturi pe parcursul acestui secol. Această viziune nu mai are acum nici pe departe un caracter atât de categoric.
Albert Einstein, cel care a sugerat preşedintelui Roosevelt ideea că realizarea unei bombe atomice ar putea fi pusă în practică, a redus timpul la condiţia unei dimensiuni. Fizicienii de atunci presupuneau timid că timpul nu poate fi absolut şi că există mai multe varietăţi ale sale.
În acelaşi timp a apărut o altă idee stranie, răsărită ca o vedenie din adâncul infinitului. Cel responsabil pentru această fărâmă de magie este J. W. Dunne, un inginer militar englez. El sugera, şi îşi susţinea această idee cu o serie de fapte, că fiecare om visează uneori evenimente ce urmează să se desfăşoare ulterior. Metoda sa de a-şi organiza dovezile poate că este originală, dar conceptul de bază privind puterea de precogniţie a visurilor este la fel de străvechi ca şi rasa umană. Mai târziu, Dunne şi-a dezvoltat ideea ca într-o veritabilă filozofie.
Fiind inginer, el folosea diagrame pentru a explica dimensiunile timpului. Unii au considerat filosofia sa uşor de înţeles; altora însă li s-a părut absolut incomprehensibilă. Am inclus în acest capitol şi un rezumat al ideilor şi cercetărilor sale.
Acest capitol abundă şi în multe alte povestiri, în afara celor despre lumea viselor. Un număr de relatări ne indică în mod clar faptul că oamenii experimentează timpul altfel decât cu ajutorul ceasului. Uneori acest fenomen excepţional se petrece în lumea viselor, alteori în cea mai obişnuită stare de veghe.
În legătură cu profeţii autentici, am fost foarte selectiv în alegeri, luându-l în considerare în primul rând pe Nostradamus. El s-a impus fiind de departe cel mai autentic şi mai profund. În cazul celor mai mulţi dintre profeţi, relatările lor despre viitor sunt vagi, fiind lipsite de detalii specifice, sau prevăzând certitudini absolute ca „războaie şi zvonuri de război”.
A fost inclusă şi povestea celebră a două femei din Versailles. Aspectul paranormal al incidentului de la Versailles a fost certificat, cu rezultate considerabile, de către J. R. Sturgewhiting. Am inclus în povestire un rezumat al acestei dezbateri a sa.
Prin povestirile din acest capitol nu vreau să sugerez faptul că viitorul ar fi fixat în mod irevocabil, independent de eforturile noastre. Determinismul absolut este şi va fi întotdeauna un concept gol, fără conţinut.
Ceea ce am vrut totuşi să sugerez prin aceste situaţii reale este faptul că ideea noastră actuală despre timp necesită unele revizuiri, la fel ca cea făcută mai demult în chimie, unde concepţia imuabilă a existenţei celor 92 de elemente a necesitat o completare şi o lărgire.
Pierdut în timp
În mai multe situaţii, J. W. Dunne a simţit faptul că trăia cu anticipaţie anumite evenimente. Acest lucru ne este comun tuturor. Dunne s-a gândit că dezlegarea acestui mister se află în visele aşa-zis premonitorii ce conţin evenimente viitoare. Prin urmare, el şi-a observat şi şi-a înregistrat cu atenţie toate visele, şi astfel a obţinut rezultate uimitoare.
Mai târziu, a adunat şi a corelat visele unui mare număr de persoane ajungând la convingerea că fundamentul străfulgerărilor de viziune ce apar în vis se află în viitor. El îşi prezenta cazul în lucrarea „An Experiment with Time” („Un experiment cu timpul”), apărută în 1927. Următorul vis este un exemplu de călătorie a lui Dunne în viitor.
În timp ce se afla într-o misiune, ca infanterist – în statul Orange Free, din Africa de Sud, în primăvara anului 1902, Dunne a visat că se afla pe o insulă. Dintr-o dată, el a realizat că insula era pe cale de a trece printr-o calamitate. Disperat, a căutat să convingă autorităţile franceze să evacueze populaţia, afirmând că dacă n-o vor face, vor fi ucişi 40.000 de oameni. Avertizarea sa n-a fost însă luată în considerare şi, aşa cum prevăzuse, insula a fost distrusă.
Câteva zile după acest vis, Dunne primea ziarul în care era descrisă explozia insulei franceze Mt. Pelee din Martinica. Dezastrul avusese loc după visul său.
Deşi fuseseră înştiinţate în mod repetat, autorităţile franceze au refuzat să evacueze populaţia. Ca rezultat al acestui lucru, au murit 40.000 de persoane. Erupţia vulcanului a distrus totul exact în felul în care Dunne văzuse în vis.
Restul dovezilor lui Dunne sunt similare acesteia. Unele dintre cele mai semnificative vise ale sale, din punctul de vedere al cunoaşterii anticipate a unor evenimente viitoare, sunt neclare. Visele confuze sunt cele care apar cele mai adesea la amrea majoritate a oamenilor. Totuşi, fiecare dintre noi experimentăm şi „hoinăreli onirice” de u dramatism intens. Astfel sunt şi următoarele două exemple.
Dintre toate relatările aduse înapoi din întunecata lume a somnului, puţine sunt atât de tulburătoare prin autentificarea lor ulterioară, precum este povestirea lui Frederick Lane.
Într-o noapte de joi, pe data de 16 decembrie 1897, William Terriss, un actor englez, urma să apară într-o melodramă mediocră, „Secret Service” (Serviciul Secret) la teatrul Adelphi, din Londra. Dublura lui Terriss era un bărbat pe care-l chema Feederick Lane.
În după-amiaza zilei de 16, Lane a apărut la repetiţia generală şi a oprit din drum pe oricine întâlnea în calea sa, descriindu-i un vis pe care îl avusese în noaptea precedentă. El visase că Terriss, înconjurat de actori şi maşinişti, era culcat într-o stare de semiconştienţă – pe treptele ce duceau spre cabinele de machiaj. Pieptul său era descoperit şi părea rănit.
Mai târziu, doamna Alice Johnson, asociată a Colegiului Newnham din Cambridge, colecţiona declaraţiile luate sub jurământ de la trei persoane cărora Lane le povestise visul său în acea după-amiază de joi. Acele persoane au fost: actriţa Frances Olive Haygate şi actorii H. Carter Bligh şi S. Creagh Henry. Toate declaraţiile erau în acord până la cele mai mici detalii.
Dl. Terriss a jucat însă un rol foarte neaşteptat, la teatrul Adelphi în acea noapte la 16 decembrie şi faptul acesta a devenit capul de afiş al paginilor de senzaţie din ziarele londoneze. „London Times” din data de 17 decembrie includea descrierea visului în articolul său despre „Felul în care Terriss fusese ucis de un nebun care îl înjunghiase la intrarea în teatru”.
 
calatoria in timp
 
Descriind scena morţii lui Terriss, „Times” afirma că el fusese cărat în incinta teatrului şi aşezat „la baza scării ce ducea spre cabinele actorilor. Aici a rămas în stare de semi-conştienţă, cu pieptul descoperit şi cu colegii de breaslă în jurul său”; după câteva minute el a murit.
 

Constituția din 1866. România a avut prima Constituție din sud-estul Europei.


Pe 11 mai 1866 s-a constituit cel dintâi executiv român care a depus jurământul în fața domnitorului Carol I. În timpul acestui guvern s-a definitivat proiectul unei Constituții aceasta fiind elaborată după modelul celei belgiene, cea mai avansată din Europa acelei vremi. Oamenii politici sperau ca România să se dezvolte asemănător statului flamand, să devină o Belgie a Orientului. La 1 mai Adunarea Electivă a depus proiectul noii Constituții. La 16 iunie s-a dezbătut în plen. Conform raportului se aprecia că aceasta era “liberală și egalitară, astfel precum se cuvine unui popor liber și zelos în cel mai mare grad de libertățile sale publice”.


La 29 iunie 1866 Parlamentul a votat în unanimitate noua Constituție. A doua zi Carol a depus, cu mâna pe acest act, următortul jurământ: “Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”. Legea fundamentală a fost publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 1866 și a constituit baza juridică a formei de guvernământ monarhice și constituționale până în 1938. Primul articol al legii consacra denumirea țării: “Principatele Unite Române constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de România”. Toate puterile emanau de la națiune, guvernarea era reprezentativă(prin delegați) și era enunțat principiul separării puterilor în stat. Puterea legislativă se exercita colectiv de domn, Senat și Adunarea Deputaților. Nicio lege nu putea fi supusă sancțiunii domnului decât după ce s-a discutat și votat liber de majoritatea ambelor Adunări. Inițiativa legilor aparținea atât parlamentarilor cât și guvernului(în acest caz, proiectele se duceau spre dezbatere prin mesajul domnitorului). Puterea executivă era încredințată domnului care “să o exercite regulat prin Constituțiune” (art 35). Puterea judecătorească era atribuită curților și tribunalelor iar hotărârile și sentințele se pronunță în numele legii și se execută în numele domnitorului.


Constituția din 1866 marca trecerea de la domnii pământeni la principele străin. Articolul 82 stabilea: “Puterile constituționale ale Domnului sunt ereditare, în linie coborâtore directă și legitimă a Măriei Sele Principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură și cu esclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor. Coborâtorii Mariei Sele vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a resăritului”.




Atribuțiunile erau stabilite prin art. 93: “Domnul numesce și revocă pe Miniștrii sei. El sancționeză și promulgă legile. El pote refusa sancțiunea sa. El are dreptul de amnistie în materie politică. Are dreptul de a erta sau micșora pedepsele în materii criminale; afara de cea ce se statorniceșce în privirea Miniștrilor. El nu pote suspenda cursul urmărirei sau al judecatei, nici a interveni prin nici un mod în administrația justiției. El numeșce sau confirmă în tote funcțiunile publice. El nu pote crea o nouă funcțiune fără ua lege specială. El face regulamente necesarii pentru esecutarea legilor fără să pota vre-uadată modifica sau suspende legile și nu pote scuti pe nimeni de esecutarea lor. El este capul puterei armate. El conferă gradurile militare în conformitate cu legea. El va confera decorațiunea română conform unei anume legi. El are dreptul de a bate monedă, conform unei legi speciale. El închee cu Statele streine Convențiunile necesarii pentru comerciu, navigațiune și alte asemenea; însă ca pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritore, trebue mai înteiu a fi supuse puterei legislative și aprobate de ea”. Domnul era astfel puternic implicat în toate ramurile puterii, având largi prerogative.


Comparativ cu alte acte cu valoare constituțională, puterea sa era totuși drastic îngrădită. Domnul trebuia să convoace la 15 noiembrie Corpurile legiuitoare, dar dacă acesta nu o făcea, ele se adunau din propie inițiativă. Dacă Parlamentul se dizolva, alegerile trebuiau ținute în maxim 2 luni, iar noul Parlament se întrunea în cel mult 3 luni. Nici un membru al familiei domnitoare nu putea fi ministru. Cea mai serioasă îngrădire era art. 92: “Persona Domnului este neviolabilă. Miniștrii lui sunt respundetori. Nici un act al Domnului nu pote avea tărie decă nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin acesta chiar devine respundetor de acel act”.



În Constituție erau înscrise drepturile românilor: libertatea conștiinței, a învățământului, de a comunica și publica ideile și opiniile, de instruire și asociere, de a alege și a fi aleși în Parlament sau consiliile județene și comunale, se garantau inviolabilitatea persoanei și a domiciliului, secretul corespondenței. Propietatea de orice natură era sacră și inviolabilă. Cetățenii români nu puteau intra în serviciul altui stat fără autorizația guvernului. Multe controverse avea să provoace art. 7: “Însușirea de Român se dobândesce, se conservă și se perde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri creștine pot dobândi împămentenirea”. În timp, Constituția din 1866 avea să suscite ampele controverse. Unii istorici sunt de părere că aceasta era un compromis: liberalii radicali (roșii) obținuseră libertatea presei și a adunărilor publice în timp ce conservatorii impuseseră votul restrictiv. Erau patru colegii de alegători: pentru deputați primele două cuprindeau marii propietari funciari, al treilea burghezia, liber-profesioniștii, ofițerii în retragere etc. La acestre trei colegii votul era direct. La ultimul colegiu, votul era indirect, țăranii alegând prin reprezentanți. Pentru Senat erau două colegii, alegătorii fiind propietarii funciari și de imobile.



Constituția de la 1866 a avut și adversarii săi printre care: Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu. Pentru ei, actul era o “formă fără fond”. Lovinescu scria foarte limpede: “Copie a Constituției belgiene, Constituția română de la 1866 nu reprezintă adevărata expresie a evoluției noastre sociale”. Totuși, dincolo de dispute, trebuie subliniat că România a fost primul stat din sud-estul Europei care a avut o Constituție, oferind un exemplu popoarelor din această zonă. După multă vreme, un act de importanță fundamentală fusese astfel redactat fără concursul străinilor și nici nu a fost supus aprobării lor. Nu se menționa nimic de suzeranitatea otomană sau de garanția Marilor Puteri. Era cea dintâi lege fundamentală ce conscra numele de România iar prin toate prevederile ei, tacit, pregătea Independența.




Surese:http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755

Ioan Scurtu, România în timpul celor patru regi. Carol I, editura Enciclopedică, București, 2010