La inceputul anilor 1990, subsolul din zona Carpatilor Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care cauta situri antice si preistorice. Cu aceasta ocazie, s-a descoperit un imens oras subteran, intins pe o suprafata de peste doua sute de kilometri patrati, foarte bogat in aur. In zona numita Vartoape din Muntii Orastiei, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati, exista saptezeci si cinci de gropi conice,
de diferite dimensiuni (unele cu diametre de pana la saptezeci de
metri), din care pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere
(unul ajungand chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversand muntii in doua zile).
In zona Vartoape, aparatele au detectat foarte multe incinte
paralelipipedice care comunica intre ele, precum camerele unei locuinte,
multe dintre ele comunicand cu platoul de deasupra prin drumuri
antice. In aceasta zona si in imediata apropiere se afla vestigiile
cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare facute din
andezit (piatra pe care astazi o putem taia doar cu diamantul),
constructii cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmizegetusa,
acolo aflandu-se centrul mega-orasului pre-dacic.
Acest oras subteran se intinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci si sub Simeria (locul de origine al sumerienilor), Tartaria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii in Asia) si Rosia Montana.
In Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung
sub muntii Orastiei, la capatul caruia s-ar afla o camera imensa din
aur pur, in care s-au descoperit o lumina albastra stranie si sapte
scaune capabile sa sustina umanoizi de aproape trei metri inaltime.
Referiri la acest oras subteran se intalnesc si in povestile
grecilor antici, care spun ca in tinutul arimilor (adica in aceeasi
zona) locuia in vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub
pamant, inchis acolo de catre Zeus. In Teogonia, Hesiod scria ca in tara
Arima traia Echidna, o creatura
jumatate nimfa si jumatate sarpe, ce locuia intr-o pestera adanca,
facuta de zei, ce seamana cu un palat stralucitor, de unde pazea intreg
tinutul. De altfel, grecii antici considerau ca in subsolul Carpatilor
Occidentali se afla Tartarul, lumea subterana in care au fost inchisi
titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest urias oras
subteran.
S-a descoperit si ca nu doar sub Muntii Apuseni,
ci sub intregul lant Carpatic de pe teritoriul tarii noastre, exista o
retea intreaga de tuneluri, despre care legendele dacice sustin ca au
fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja
tinutul si poporul dac, iar Rosia Montana se pare ca reprezinta
intrarea principala in acest oras subteran al zeilor.
In luna februarie a anului 2012, o echipa romano-canadiana de
geologi urmarea ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile
sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana.
Atunci, echipa a facut aparent din intamplare o descoperire colosala,
ce ar putea modifica istoria omenirii daca s-ar face publica.
Geologii romani si canadieni au descoperit la baza galeriei
cavernecapatul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu parea a fi o
roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator
au aratat ca era vorba despre o piatra compozita, obtinuta dupa o
tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale, compusa
din 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de
karate. In luna aprilie, in timpul discutiilor purtate cu usile inchise
la Ministerul Minelor, Petrolului si Geologiei, canadienii au cerut ca
aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa
urgent. Romanii au fost de acord cu pastrarea secretului, insa au
insistat sa continue cercetarile si sa trimita acolo o echipa de
arheologi.
Zona a fost inchisa imediat cu sarma ghimpata si pusa sub paza. De
la inceputul lunii mai pana pe 23 iunie s-au derulat in secret
sapaturile in jurul lespezii. Masuratorile au stabilit faptul ca
aceasta, perfect slefuita, cantarea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de
tone mai mult decat cea de la Baalbek, in Liban), avea o lungime de 12
metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, iar aurul din ea
reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras
la Rosia Montana de daci, romani, austro-ungari si romani la un loc.
Intr-un final, lespedea a fost segmentata in 80 de calupuri egale,
incarcata in containere si transportata noaptea, sub escorta militara,
spre o destinatie necunoscuta. Din anumite informatii reiese ca
fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galati, unde au fost
topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, despre care nu se
stie unde au fost depozitate.
Un lucrator care a participat la dezmembrarea lespezii sustine ca
un batran arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice in coltul ochiului
stang, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu
unui paleolingvist, ce a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea
are o valoare istorica si culturala inestimabila nu doar pentru romani,
ci pentru intreaga omenire.
Ca argument, in respectivele fotografii se poate observa ca
intreaga suprafata a lespezii era acoperita de o scriere in basorelief
de culoare verde smarald, total necunoscuta, posibil pelasga. Cu toate
acestea, autoritatile romane au ignorat atentionarile paleolingvistului
si au dispus taierea si topirea lespezii, urmand ca, dupa vanzarea
aurului, sa primeasca 19.31% din castig, conform intelegerii cu partea
canadiana. Batranul arheolog, care a ales sa-si pastreze ascunsa
identitatea, a declarat presei la vremea respectiva:
"Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand la
ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4
metri, in interiorul caruia cobora o scara elicoidala, ale carei trepte
erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul.
Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee.
Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost
martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, in
afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scari in
jos, nimeni n-a mai avut curajul sa coboare ca sa vada ceea ce se afla
in put, iar a doua zi era deja prea tarziu.
Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai
ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu
scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui, au
turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi a fost inchisa gura putului
exterior, precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de
agatarsi.
Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la
prelevarea lespezii si la descoperirea putului din adancul minei, precum
si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam
niste documente care garantau pastrarea "secretului de stat" si am
plecat cu totii, speriati, inapoi pe la casele noastre". La sediile
Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei si al Institutului de
Arheologie din Bucuresti, nimeni nu stie nimic, domnind peste toti o
tacere ca de mormant.
Exista voci care sustin ca persoane sus-puse de la Guvern au
musamalizat afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile
satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheolog
si cu lucratorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi disparand
apoi fara urma.
Galeria unde a fost descoperita lespedea, aflata pe Valea Cornei,
sub satul Cornea de la Rosia Montana, a fost supranumita Galeria
Hiperboreeana. Ea a mai fost cercetata in 1976 si, dupa o descoperire
uluitoare, a fost sigilata de catre Securitate. Dintre cei care au
participat atunci la sapaturi, doar patru persoane mai sunt astazi in
viata. Trei dintre ei refuza sa-si aminteasca intamplarea de acum 37 de
ani, doar unul dintre ei, fost sef de echipa, a acceptat sa rupa
tacerea. Iata ce a povestit el Presei:
"Poate ca n-ar trebui sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti,
dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram
Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: In iarna lu’ 76, am fost
chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa
consolidez si sa electrific vechea galerie 13, ramasa inchisa inca de pe
vremea austro-ungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi
tovarasi geologi sa prospecteze.
Galeria era veche, ramasa asa neexploatata inca de pe vremea
agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si
argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte
sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum
spuneau ei. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor,
dar e limpede ca s-au lamurit repede si au abandonat.
Lucrarile de consolidare si electrificare au durat pana in vara lui
‘76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a
galeriei care se inundase. Atat valvele din mina, cat si electrovalvele
de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os
spalat de ape, asa de mare, cum nu mai vazusem niciodata.
Dupa ce l-am aratat directorului minei, el l-a predat securistului
Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat
Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce
pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de
existenta lui?
Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot
felul de intrebari, ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu
totii, iar dupa ce ne-au pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis
inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai
mei. Cand treaba noastra a fost terminata, au intrat in mina doi oameni
de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo
nu stiu, dar asa, ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea,
unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e
arheolog.
La doua zile dupa el, a venit o echipa intreaga de civili dar si
cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un
echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa
ne controleze legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am
fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de
consolidari si care deja semnaseram declaratiile, sa caram sterilul din
fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca
un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu
picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda
rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama, da’ ce
vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din
ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul.
Ziceau ceva de unu’ Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi
unul a sarit cu gura mare ca sa-si vada de treaba, ca Densusianu era
avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ si cu securitatea. Altul,
si asta era arheologul cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a
scapat una cum ca scheletul ala era de hiperborean si ca ar putea fi
chiar stramosul nostru! "Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!" –
a racnit la el unul gras in haina de piele si cu accent rusesc. "Omul
se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata!
Scheletul asta pleaca la Moscova! Ia luati-l pa reactionaru’ asta
d-aici!". Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe
el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. "Ia hai! Strangeti,
impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul
vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa!".
Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul. S-a facut
dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si urcat lazile in
tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in
doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde, nu stiu. Dar stiu ca
am mancat bataie si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc
nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin
munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si
copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era
sa fac…
Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine
totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors
la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din
sut a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu, cand
l-am vazut, mi-a inghetat sangele in vine. "Uite Ioane, mi-a zis, si eu
sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost
baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul
uriasului. Acum e la Moscova.
Ca si tine, am fost si eu martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca
pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo, in
galerie, era scheletul unui dac, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si
arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap, pentru ca am fost iradiat.
Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, astia din securitate, care nu ne
speriem asa de usor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma
cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?". "Da, am priceput!". S-a
ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum
pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata. In
schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el".
Asadar, deasupra lespezii extrase in 2012 se aflase cu 36 de ani in
urma scheletul uriasului, in Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeana. Iar
acelasi arheolog cu cicatrice in coltul ochiului stang a fost martorul
ambelor descoperiri, din 1976 si 2012. La Rosia Montana se afla
intrarea in orasul subteran al zeilor, supranumit Tartar de catre
grecii antici.
Daca in trecut secretele zeilor erau pazite intotdeauna de sfincsi,
creaturi mitice cu corp de leu, picioare de taur si aripi de vultur,
si la Rosia Montana exista unul aparent natural. Sfinxul Rosiei Montane
este situat pe unul dintre cele mai inalte puncte ale Masivului Carnic
si are doua capete: unul mare si inca unul mai mic, numit Sfinxisorul,
deasupra celui mare. Unii localnici chiar sustin ca nimeni nu va putea
pune mana pe aurul nostru atat timp cat Sfinxul va pazi Rosia Montana.
E posibil ca acest oras subteran al zeilor sa fie adevarata tinta a
miliardarilor George Soros si Beny Steinmetz?
Am aflat deja ca amandoi au investit sume colosale pentru a-si pune
ghearele pe Rosia Montana, am vazut implicarea SRI-ului atat in
povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cat si in descoperirea din
Galeria Hiperboreeana. Am vazut implicarea clasei politice de varf atat
in musamalizarea intelegerii secrete cu evreii, cat si in regizarea
crimei copilului, apoi in deturnarea atentiei publicului catre
maidanezi. Am vazut si manipularea fara ascunzis in aceste cazuri.
Pentru a afla daca interesul miliardarilor evrei este orasul subteran
sau aurul (alaturi de celelalte metale pretioase), nu trebuie decat sa
aruncam o privire catre planul proiectului minier de la Rosia Montana.
Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare
aurifera din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. In absolut
toate tarile Uniunii Europene se utilizeaza in astfel de exploatari
aproximativ 1.000 de tone de cianuri. La Rosia Montana se doreste
utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Interventia se va face pe
un perimetru de 1.258 de hectare. Se vor rade patru munti si se va sapa
la o adancime de 400 de metri, creandu-se un crater gigantic, cu un
diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil si de pe Luna.
Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril
in urma utilizarii cianurilor. In urma acestui proiect, Romania va
ramane pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adica 215 milioane
de metri cubi de cianuri), si un baraj ce ar trebui sa reziste vesnic
(lucru putin probabil). Pentru intretinerea si supravegherea acestui
baraj, Rosia Montana Gold Corporation ne ofera doar 150 de milioane de
euro, desi Agentia de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat
costurile la 2.6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la
suprafata, nu in galerii ca pana acum, distrugandu-se aproape complet
respectiva zona. Desi sunt si alte tehnologii pentru extractia aurului,
nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftina si cea
mai periculoasa. Evident ca o firma se gandeste doar la profitul
propriu, alegand cheltuieli cat mai mici. Si evident ca variantele
alternative sunt ascunse publicului de personaje care incearca sa ne
convinga ca extractia aurului cu ajutorul cianurilor este singura
modalitate.
Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat inca din anul
2000 o metoda alternativa, care nici nu pune in pericol mediul si este
si mai eficienta, metoda respinsa de catre Ro?sia Montana Gold
Corporation. De ce Gabriel Resources respinge metodele alternative de
extractie a aurului, unele chiar mai eficiente, preferand-o doar pe cea
distrugatoare? De ce vor neaparat sa foloseasca 13.000 de tone de
cianuri pe an, cand peste tot in lume este vorba doar despre 1.000 de
tone? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pentru a distruge zona.
De ce si-ar dori distrugerea acelei zone?
Nu poate fi decat un motiv viabil: pentru a bloca accesul catre /
din ora?ul subteran al zeilor. Am vazut deja ca Securitatea a sigilat
intrarea in Galeria Hiperboreeana inca din 1976 iar in 2012, dupa ce a
fost extrasa enorma lespede, SRI-ul si armata au au cimentuit putul care ducea spre interiorul muntelui, blocand si intrarea in galerie.
Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea catre acel oras pentru
totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodata acolo si, mai ales, nimeni
si nimic nu ar putea iesi de acolo. Daca miliardarii de la Gabriel
Resources urmaresc intr-adevar distrugerea intrarii orasului zeilor si
ingroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar
face asta?.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu