Biblia de la Bucureşti, tipărită în anul 1688 şi cunoscută şi
sub denumirea de „Biblia lui Şerban Cantacuzino”, este o carte unică în
cultura românească, iar Muzeul Naţional al Literaturii Române deține
unul dintre cele mai bine conservate exemplare.
Istoricul Alexandru D. Xenopol definea Biblia de la București ca fiind „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, iar George Călinescu afirma că tipărirea acestei bibili „reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”. În fond, este prima traducere completă în limba română a tuturor textelor biblice.
Editarea Bibliei de la 1688 a fost un
proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă şi de
terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu șase ani
înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu
scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele
necesare, ediţii străine, traduceri parţiale în limba română. Până la
aceasta, însă, nu putem să trecem cu vederea alte trei mari lucrări. E
vorba de Liturghierul în româneşte, tipărit în 1680. Apoi, în 1682, apărea, pentru prima oară în spaţiul românesc, Evangheliarul sau Evangheliile tipărite în ordinea citirii pericopelor în cadrul anului bisericesc. Iar la 1683 vedea lumina tiparului Apostolul, având aceeaşi structură.
De la Şerban Cantacuzino la Constantin Brâncoveanu
Patronul cultural al Bibliei de la Bucureşti
este domnitorul Şerban Cantacuzino, care n-a avut şansa să vadă cartea
în forma finală, aceasta fiind tipărită la începutul domniei lui
Constantin Brâncoveanu. Traducerea a început în jurul anului 1682 având
ca surse de plecare: Septuaginta (Veneţia, 1687), Biblia sacra polyglotta (Londra, 1653-1657), Vechiul Testament (Nicolae Milescu-Dosoftei, 1662-1668), Noul Testament
(Alba Iulia, Simion Ştefan, 1648), comparate cu traducerile în limba
latină şi slavonă. La traducere au participat mai mulţi învăţaţi,
printre care fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Ghermano Nisis, iar
lucrarea a văzut lumina tiparului sub îndrumarea tipografului şef
Mitrofan. Tehnica redacţională şi tipografică a Bibliei este remarcabilă
pentru perioada respectivă. Este publicată în format mare, „in folio”.
Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de
două culori, negru şi roşu. Are 944 pagini din hârtie densă. Titlul este
bogat, încadrat în chenar floral şi arată că s-a tradus „dupre limba
elinească spre înţelegerea limbii româneşti”.
Un simbol de unitate
Biblia de la București a avut o largă răspândire pe întreaga suprafață a României actuale, în Țara Românească, Moldova și Ardeal. Exemplare ale Bibliei de la București
au circulat și în afara granițelor Țărilor Române. De pildă, un
exemplar al ei a fost înmânat fostului mitropolit Dosoftei, aflat atunci
în surghiun în Polonia. Un alt exemplar al acestei Biblii, care a
aparținut cândva Papei Benedict al XIV (1740-1758), se află astăzi în
Biblioteca Universității din Bologna.
Biblia lui Șerban Cantacuzino este
pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat
poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar,
importanța sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare române.
Biblia lui Șerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze
limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiția fonetică a textelor
lui Coresi, Varlaam și Simion Ștefan, îmbogățind lexicul și îmbunătățind
sintaxa. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate națională,
deoarece circulația sa intensă și efortul depus pentru tipărirea ei au
contribuit la conservarea unității de limbă a românilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu