Agatârsii, poporul tatuat pe tot corpul
Herodot este acela care ne aduce primele stiri despre agatârsi
(agathyrsi). El afirma ca sunt oameni foarte luxosi si poarta podoabe de aur.
Ei îsi tatuau si îsi pictau fata si tot corpul, iar parul si-l vopseau în albastru
dupa cum ne relateaza Pliniu cel Batrân. Se tatuau desigur dupa obiceiul
tracilor cu un ac si cu o culoare albastra ce nu se stergea, iar în afara de
bijuteriile lor de aur mai purtau si diamante.
Agatârsii, mari viteji
Cea mai mare parte a datinilor si
obiceiurilor agatârsilor erau la fel cu cele ale tracilor, scrie Herodot despre
ei, si aceasta înseamna ca, desi au putut exista infiltrari sporadice ale
scitilor în tinuturile locuite de agatârsi, la data când scrie Herodot – prima
jumatate a sec. V î.Hr. – scitii erau complet asimilati în masa traca. Acestea
sunt dealtfel si concluziile unui valoros studiu aparut în 1980 si facut de
Valentin Vasiliev (“Sciti agatîrsi pe teritoriul României“), care scrie: „Dupa
mijlocul sec. al V-lea î.Hr. grupul scitic este asimilat si dispare ca etnitate
etno-culturala din provincia intracarpatica a României”. Astfel, agatârsii
trebuie considerati ca traci, iar scitii în numar foarte redus au putut locui
doar o vreme printre ei. Agatârsii erau traci . Vitejia lor i-a facut sa nu se
supuna persilor lui Darius I, cum facusera toate popoarele vecine .Atunci când
ostile persane s-au apropiat de hotarele lor ele au fost vestite prin crainici
ca agatârsii se vor lupta împotriva lor. Iar persii intimidati si nedorind sa
lupte în munti s-au retras. Luptându-se de asemenea cu scitii, agatârsii îi
biruiesc si reusesc chiar sa ucida pe regele lor, Spargapithes.
Agatârsii aveau un stat
din Transilvania pâna în Moldova
Agatârsii îsi creasera un stat în
Transilvania pe vaile Muresului si în partile de apus ale Moldovei care se pare
ca a dainuit pâna catre sfârsitul sec. III î.Hr. Aristotel care scria catre
sfârsitul sec. IV î.Hr., îi mentioneaza pe agatârsi. Pomponius Mela din sec. I
î.Hr.,Vergiliu, dar si Pliniu cel Batrân (sec. I d.Hr.) îi mentioneaza pe
agatârsi, ce nu erau prea demult disparuti, astfel ca trebuie sa admitem ca ei
au existat, asa cum ne arata si alte surse istorice, pâna în sec. III î.Hr.
Aristotel
Agatârsii vroiau un
stat unde sa nu existe ura, ci doar iubire
Statul tracilor agatârsi are o serie de
caractere cu totul unice în Antichitate. Trebuie sa folosim termenul de „stat”
când vorbim de societatea tracilor agatârsi, fiindca ea era guvernata de legi
scrise într-un codex pe care tinerii îl învatau pe dinafara si mai ales îl
învatau sa-l cânte. Informatia acesta ne este adusa de Aristotel, care precum
se stie a adunat constitutiile tuturor popoarelor cunoscute ,desi nu a ajuns
pâna la noi decât „Constitutia atenienilor”.
Se pare ca, dupa spusele lui Herodot,
tracii agatârsi au urmarit ca în poporul lor sa nu fie nici ura, nici pizma,
adica au vrut sa constituie o societate în care oamenii sa se îndrageasca între
ei, si sa nu existe ostilitate si lupta pentru ca fericirea sa domneasca, toti
fiind frati, foarte uniti între ei.
La agatârsi nu exista
familie, ci o comunitate a femeilor
În acest scop în statul lor se instituie
comunitatea femeilor, desigur pornind de la premiza ca femeile pot aduce
dezbinare si ura între barbati. Nu stim care era modalitatea prin care se
faceau uniunile între barbati si femei, dar faptul ca barbatii erau
foarte luxosi, ca se tatuau, ca se vopseau, adica faptul ca acordau atâta
însemnatate aspectului lor exterior, apoi faptul ca purtau podoabe de aur,
dovedeste ca voiau prin frumusetea si eleganta lor sa câstige inimile aleselor
lor si ca alegerea se facea atât de barbati cat si de catre femei.
De asemenea daca femeile erau în comun, cum afirma Herodot, si bunurile si
averea trebuie sa fi fost tot în comun, pentru ca neexistând o familie nu avea
cine sa aiba grija de bunurile personale, de vite de pilda, de casa, de
gospodarie,pentru ca , asa cum vom arata în continuare, comunitatea femeilor în
istorie a fost asociata totdeauna cu comunitatea bunurilor.
Comunitatea femeilor,
caz singur în lume, doar la agatârsi
În lumea antica existenta comunitatii
femeilor nu se constata decât la agatârsi. Nicio cetate greaca nu a instaurat
asemenea legi, desi a existat poliandrie ca la Sparta de pilda, unde mai multi
barbati aveau o singura femeie, fiind de obicei frati intre ei. Herodot
relateaza ca un popor din Africa, nasamonii „au fiecare de obicei mai multe
femei, dar le folosesc pe toate în comun. Când un nasamon se casatoreste
obiceiul cere ca în prima noapte sotia sa treaca de la un oaspete la altul.”Tot
asa masagetii nu aveau femeile în comun, dar se puteau uni cu orice femeie ar
fi vrut. Însa promiscuitatea propriu-zisa n-a existat la niciun popor
niciodata, si nici comunitatea femeilor n-a existat la vreun popor vreodata.
Asadar, comunitatea femeilor care exista
la agatârsi nu era un fenomen social originar, ci fusese introdusa pe cale de
legiferare, iar legiferarea nu apare decât la popoare aflate în stadii
înaintate de dezvoltare.
Barbatii se împodobeau
mai frumos decât femeile
Precum am aratat, comunitatea femeilor
la agatârsi presupune ca fiecare barbat putea sa-si aleaga iubita sa, cu
conditia ca aceasta sa-l accepte. Din acest motiv barbatii se împodobeau
cât mai frumos, se tatuau si îsi pictau corpurile, purtând podoabe si
giuvaeruri de aur. Textul lui Herodot indica faptul ca doar barbatii se purtau
atât de luxos, desigur spre a cuceri pe aleasa inimii lor. Astfel barbatii erau
mult mai frumos imbracati si împodobiti decât femeile . Aceasta deosebire
se regaseste întocmai la unii locuitori din Pacific unde barbatii se decoreaza
(prin tatuaje) si se împodobesc cu coliere, bratari etc. mai mult decât
femeile. Actualmente în portul popular din Maramures si din nordul
Transilvaniei se poate constata ca barbatii sunt foarte frumos împodobiti, în
contrast cu ce se observa în Oltenia, în Muntenia sau în Moldova de sud unde
femeile au costume mult mai frumoase si sunt mai fastuos împodobite decât
barbatii.
Dionysos
Agatârsii si getii erau
comunisti
Desigur comunitatea femeilor implica
si o comunitate a bunurilor. Stim din textele lui Horatiu ca la geti, deci
si la agatârsi „ogoarele sunt neîmpartite si produc roade comune”. Comunitatea
femeilor la agatârsi suprima desigur salbaticul obicei al sinuciderii vaduvei
ramase dupa moartea sotului ei, asa cum era datina la unii geti. Este posibil
ca aceasta comunitate a femeilor sa fi fost instituita spre a se suprima
datina jertfirii vaduvei ramase dupa moartea sotului sau, datina care se stie
ca a persistat pâna în sec. al XIX în India sub numele de sati.
Astfel putem interpreta eleganta
si luxul agatârsilor. Daca avem în vedere ca în societatea agatârsilor era o
continuare a riturilor din Misterele lui Dionysos, ai carui adoratori erau
acestia, atunci femeile erau egale cu barbati si aveau, poate ,un rol mai
mare fiindca în ceremoniile Misterelor , femeile numite bachante sau menade sau
thyade, adoratoarele lui Dionysos, erau cele care organizau
desfasurarea acestor ceremonii.
Agatârsii nu credeau în
Zamolxis, caci purtau podoabe de aur
În ceea ce priveste credintele
religioase ale agatârsilor, putem afirma cu destula certitudine ca ei nu erau
adoratorii cultului lui Zalmoxis si ai Misterele sale, adica ai
riturilor prin care se conferea nemurire geto-dacilor deoarece
tracii agatârsi duceau o viata foarte putin ascetica, aveau relatii cu
multe femei si purtau podoabe de aur, fiind tatuati si vopsiti spre a
place femeilor. Or în cultul lui Zalmoxis exista o interdictie de ordin
religios – în acord cu ascetismul si cu simplitatea vietii adoratorilor lui
Zalmoxis de a nu purta obiecte si bijuterii de aur.
I.H.Crisan scrie cu privire la aceasta problema:
„Ramâne
în continuare deschisa problema ciudata a disparitiei obiectelor de aur în
secolele ce au precedat cucerirea romana, atâta vreme cât izvoarele literare ne
atesta clar existenta lor”. Iar Vasile Pârvan scrie: „Ceea ce trebuie sa
mire mai mult decât lipsa chihlimbarului, e lipsa aurului de la Ten-ul getic”. Ar fi fost cu totul
paradoxal ca oamenii ce aderau la credinte ce impuneau înfrânarea si
simplitatea vietii sa poarte podoabe de aur. O interdictie similara pare sa fi
existat si în Egiptul antic,si se stiu relatiile care au fost atestate de
antici între Egiptul antic si Zalmoxis, prin intermediul lui Pitagora.
Agatârsii, adoratori ai
lui Dionysos, zeul vitei de vie si al orgiilor prelungite
Agatârsii par a fi fost adoratori ai lui
Dionysos, zeul vitei de vie, dar si al orgiilor prelungite. Se stie ca
Dionysos, al carui nume îl aflam si în scrierea creto-miceniana a
alfabetului linear B si în tablitele de la Pylos din asa-zisul
palat al lui Nestor din sec. al XIII î.Hr., era un zeu care fusese
adoptat de acheeni micenieni înainte de razboiul troian. El se afla mentionat
si în Iliada, împreuna cu adoratoarele sale, numite de Homer „doici”, dar care
sunt denumite menade sau thyade în Misterele sale, precum si în riturile
si ceremoniile legate de acestea.
Adoratorii lui Dionysos
în conflict cu adoratorii lui Zamolxis
Fiind Dionysos divinitatea protectoare a
vitei de vie si a vinului este evident ca masura stârpirii vitei de vie în
Dacia pe vremea lui Burebista si a marelui preot Deceneu era în ultima instanta
un act de ostilitate vadita împotriva lui Dionysos si a riturilor sale
orgiastice. Lucrul nu trebuie sa mire întrucât chiar în Iliada se arata
cum regele trac Lycurg le urmareste , vrând sa le ucida,pe adoratoarele
lui Dionysos, curmând o scena ce pare a fi o parte din Misterele ce se
desfasurau în cinstea lui Dionysos.
Este de înteles ca împotriva orgiilor
din riturile lui Dionysos trebuie sa existe o mare ostilitate a
ascetilor,adoratori ai lui Zalmoxis ce posteau necurmat si se înfrânau de la
orice placeri trupesti. Într-adevar cultul lui Dionysos avea un caracter
orgiastic, comportând ceremonii care se desfasurau la anumite intervale, în
care se bea mult vin, se cânta, se jucau hore noaptea la lumina facliilor, se
striga ,se alerga , rituri la care luau parte,despuiate sau îmbracate în
costumatii stranii,femei amestecate cu barbati. Aceste Mistere ale lui Dionysos
au fost interzise în anul 186 î.Hr. la Roma de catre senatul Republicii pentru
ca puneau în primejdie siguranta statului si moralitatea publica,din
motive bine intemeiate.
Agatârsii, getii cu
tyrs
Un autor latin Valerius Flaccus îi
numeste pe agatârsi, Tyrsagetae „geti cu thirs”( adica getii cu toiag) ,
apelatie care nu trebuie confundata cu Thyragetae, „getii de la fluviul Thyros
(Nistru)”. Aceasta apelatie a lui Valerius Flaccus ne dezvaluie sensul real al
acestui nume de „agathyrsi”si ne arata originea acestei denumiri. I.H.Crisan
crede ca reprezinta o porecla data tracilor din Carpati care n-a fost
evidentiata pâna acum. Aceasta denumire thyrsagetae, „getii cu thyrs” înseamna
ca agatârsii erau adoratori ai lui Dionysos, pentru ca în multe din
reprezentarile grafice ale acestui zeu, el poarta thyrsul ,acesta
fiind emblema zeului Dionysos ( un toiag de lemn sau de
trestie care la cap era încununat cu frunze de vita de vie sau de iedera) . Mai
toti adoratorii lui Dionysos purtau emblema acestui zeu, thyrsul, în literatura
greaca el aparand catre anul 430 î.Hr.
În marele Dictionnaire des
antiquite’s grecques et romaines (Paris, 1898) întocmit de Daremberg si
E. Saglio, în articolul consacrat thyrsului, marele elenist A.J. Reinach arata
ca pentru autorii antici, agatârsii erau getii cu thyrs, adica adoratori ai lui
Dionysos, si se interpreta numele de „agthyrsos” prin „acela care agita
thyrsul”, prima parte a acestei denumiri “aga” fiind verbul grec “ago” = „a
duce, a conduce”, iar “thyrsos” este numele thyrsului însusi. Deci“agathyrsul”
este acela care umbla mereu cu thyrsul în mâna, semnalându-si astfel calitatea
de adorator al lui Dionysos. Grecii care îi vedeau mereu pe getii adoratori ai
lui Dionysos cu thyrsul în mâna i-au poreclit agathyrsi (agatârsi).
Aceasta etimologie a numelui agatârsilor
– singura deocamdata pe care o cunoastem – exclude bineînteles orice
posibilitate ca agatârsii sa fi fost sciti, pentru ca vita de vie nu crestea în
tinuturile locuite de ei – iar Dionysos nu era un zeu adorat de sciti. Ba mai
mult, un rege scit care a fost initiat în cultul lui Dionysos a fost izgonit de
pe tron din acest motiv si apoi ucis, tocmai fiindca si scitii erau ostili ca
si romanii sau ca unii dintre greci cultului orgiastic al lui Dionysos.
Agatârsii sunt dacii de
mai târziu
S-a scris de catre W. Tomaschek, dar si
de catre H. Stein ca agatârsii sunt dacii de mai târziu, si afirmatia acesta
este facuta si de I.H.Crisan care scrie ca „agathyrsii pe limba lor se vor fi
chemat întotdeauna daci”. Este foarte probabil ca agatârsii este o porecla data
de grecii din cetatile portuare ale Pontului Euxin traco-getilor din
Transilvania pentru ca umblau mereu cu thyrsul în mâini, dar trebuie aratat ca
acestia nu erau închinatori ai lui Zalmoxis, ci erau adoratori ai lui Dionysos,
ale carui Mistere le celebrau în orgii rituale, iar reformele lui Burebista si
Deceneu au avut ca scop extirparea acestui cult. Cert este ca agatarsii sunt stramosii
dacilor …
muy interesante o sea que salieron de agartha
RăspundețiȘtergere