În contextul dezvăluirilor diplomaţilor polonezi aflaţi la post în Bucureşti, în decembrie 1989, privind solicitarea unui sprijin militar sovietic de către unii membri marcanţi ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca urmare a unei unei situaţii militare extrem de complicată, o rememorare a cronologiei acelor clipe, cu ajutorul documentelor şi mărturiilor actorilor din epocă, va putea lămuri ,,misterul”. În cursul zilei de 23 decembrie 1989, ora 10.30, crainicul George Marinescu va transmite: ,,Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”. La scurt timp, la Radio, Gabriela Neagu va declara: ,,Suntem informaţi că, prin intermediul Ambasadei Uniunii Sovietice, s-a cerut ajutor armatei sovietice, întrucât teroriştii au apelat la elicoptere prin intervenţioniştii străini”. Crainicii nu au ştiu de unde a venit această informaţie care avea să producă o vie emoţie în rândul poporului român. Nu s-a specificat nici cine a cerut şi un astfel de gest se putea interpreta în orice fel, în contextul evoluţiei evenimentelor începând cu ora 18.30 din seara de 22 decembrie 1989. Colonelul Mircea Dumitru, şeful Biroului Special din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major român, va mărturisi faptul că în cursul zilei de 22 decembrie 1989, ora 16.00, ministrul Apărării Naţionale al Ungariei, generalul-colonel Ferenc Karpaty, a avut o convorbire telefonică cu şeful Direcţiei Operaţii, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, în urma căreia partea maghiară a fost pusă la curent cu evoluţia evenimentelor din România şi din conducerea MApN. La propunerea de ajutor, de orice natură, din partea armatei maghiare, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu a mulţumit şi a respins ajutorul, însă a cerut ministrului Karpaty să apeleze la populaţia maghiară pentru a-i cere să se abţină de la orice manifestări duşmănoase. La ora 17.40, ministrul ungar al apărării va reveni cu un nou telefon pentru a asigura conducerea MApN că armata ungară nu a concentrat trupe la frontiera româno-ungară. În cursul serii se vor mai desfăşura câteva convorbiri telefonice cu partea maghiară, având în vedere un convoi umanitar cu alimente ce urma să fie primit din partea Ungariei, în cursul zilei de 23 decembrie 1989.
Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit” (George Marinescu – Comunicat TVR, 23 decembrie 1989)
La
ora 18.40, în seara de 22 decembrie 1989, generalul-maior Boceaev va comunica
şefului Direcţiei Operaţii a Marelui Stat Major, prin intermediul colonelului
Mircea Dumitru, că şeful Marelui Stat Major sovietic, generalul de armată
Moiseev, şi generalul-colonel Veliovschi Rahalschi, prim-locţiitor al şefului
Statului-Major al Comandamentului Forţelor Armate Unite (CFAU) ale Tratatului
de la Varşovia, ,,încredinţează conducerea armatei române că la graniţa
româno-sovietică nu se fac concentrări de trupe şi nu se intenţionează
desfăşurarea vreunei activităţi militare în apropierea frontierei” şi că ,,sunt
gata să acorde sprijin în orice domeniu”. Acest telefon venea ca urmare a
discuţiilor purtate cu sovieticii în cursul zilei de 22 decembrie 1989, la
sediul MApN, de către generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu în jurul orei
12.00. Peste o oră, la 19.55, generalul-maior Boceaev a revenit cu un nou
telefon şi a comunicat că ,,nu se face niciun fel de pregătire militară din
partea sovietică la frontiera cu România, în zona Iaşi, şi dacă sunt îndoieli
în această privinţă se poate cere din partea armatei noastre (române – n. n.)
şi o confirmare scrisă din partea armatei sovietice”.
În dimineaţa de 23 decembrie 1989, ora 08.15, conducerea Marelui Stat Major de la Moscova a reiterat, prin intermediul colonelului Culicov, şeful de cabinet al generalului Moiseev, că la frontiera româno-sovietică nu se desfăşoară niciun fel de acţiuni militare ale Armatei Roşii. Pe 23 decembrie 1989, în jurul orei prânzului, colonelul Mircea Dumitru va fi chemat în cabinetul ministrului Apărării Naţionale unde se aflau, printre alţii, şi Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, generalul-colonel (r) Nicolae Militaru ş.a. Din dispoziţia generalului-locotenent Nicolae Eftimescu, colonelul Mircea Dumitru va suna la Moscova, pe telefonul special, cerând legătura cu generalul Moiseev, şeful Marelui Stat Major sovietic. ,,După ce am făcut această legătură, gen. Eftimescu mi-a spus să-l întreb, deci, eu vorbeam la ordinul lui Eftimescu, «dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor»; exact aşa am notat. Generalul sovietic a răspuns foarte scurt: «o asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor». (...) În ce măsură cei de acolo şi-au însuşit sau nu, a cui a fost iniţiativa nu ştiu şi nu aş putea decât să fac supoziţii, dar alte probleme la această convorbire cu gen. Moiseev nu au fost”, va declara colonelul Mircea Dumitru în faţa Comisiei Senatoriale. Această convorbire telefonică pare să fi fost generată ca urmare a situaţiei militare deosebit de gravă şi de neînţeles, mai ales pentru membrii CFSN, în condiţiile în care unităţile Ministerului de Interne şi ale DSS-ului se subordonaseră MApN pe care se baza noua structură de putere politică din România.
Generalul sovietic a răspuns foarte
scurt: «o asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor».
(...) În ce măsură cei de acolo şi-au însuşit sau nu, a cui a fost iniţiativa
nu ştiu şi nu aş putea decât să fac supoziţii, dar alte probleme la această
convorbire cu gen. Moiseev nu au fost” - Colonel (r) Mircea Dumitru
Ion Iliescu nu era de acord cu opţiunea generalului-maior Ştefan Guşă privind retragerea populaţiei de pe străzi deoarece ,,pe de o parte - va declara Ion Iliescu -, lumea ar fi putut crede că armata preia puterea, ceea ce risca să provoace reacţii deosebit de violente, pe de alta, mulţimea care umplea străzile era, în acelaşi timp, legitimitatea noastră şi principalul nostru sprijin în cazul unui război civil, ipoteză care, la ora aceea, nu era cu totul exclusă”. În opinia lui Ion Iliescu, şeful Marelui Stat Major ,,părea el însuşi depăşit de evenimente”. Dintr-o astfel de perspectivă, am putea înţelege necesitatea acelui telefon dat conducerii Marelui Stat Major sovietic. Acest telefon va suscita numeroase speculaţii şi discuţii privind un posibil complot al membrilor CFSN de-a aduce trupele sovietice în România. Nu împărtăşesc această opinie în condiţiile în care, totuşi, structurile de forţă ale României se subordonaseră întru-totul noii puteri în stat, CFSN, deşi nostalgicii regimului Ceauşescu, dacă nu chiar fanaticii, păreau să nu cedeze. Ion Iliescu va menţiona în mod clar: ,,Trebuie să precizez, de altfel, că singurele legături şi convorbiri telefonice, în acele zile şi nopţi, cu exteriorul şi, în particular, cu Moscova, au fost stabilite de la grupul de comandă al Marelui Stat Major şi, în particular, de generalul Guşă, care m-a şi informat despre o asemenea discuţie, precum şi despre neacceptarea ideii de a solicita vreun ajutor, de orice fel. Eu pot să confirm doar un lucru: că, în ceea ce priveşte nucleul politic de conducere a Consiliului Frontului salvării Naţionale, nimeni nu a ridicat problema solicitării vreunui ajutor militar din afară, poziţia noastră de principiu respingând net o asemenea idee”.
În cursul aceleiaşi zile,
generalul-maior Ştefan Guşă va solicita o convorbire cu omologul său de la
Moscova căruia îi va transmite că nu cere, din postura de şef al Marelui Stat
Major al Armatei Române, niciun fel de ajutor militar sovietic. La ora 16.05,
colonelul Mircea Dumitru îi va transmite generalului-maior Dumitru Pănescu, la
Moscova, informaţia potrivit căreia noul ministru al Apărării Naţionale este
generalul-colonel (r) Nicolae Militaru care prelua, în mod informal, comanda
având în vedere că era încă trecut în rezervă. Reprezentantul nostru la CFAU
urma să informeze Ministerul Apărării al URSS, CFAU şi Marele Stat Major
sovietic despre noua situaţie de la MApN din Bucureşti. Pe 24 decembrie 1989,
generalul A. C. Gaponenco, reprezentantul comandantului-şef al CFAU la
Bucureşti, s-a înapoiat de la Chişinău şi a cerut să fie primit de către
ministrul Apărării Naţionale, însă generalul-colonel Nicolae Militaru l-a
primit abia pe 27 decembrie 1989, după mari intervenţii, precum şi, mai apoi,
noul şef al Marelui Stat Major român, generalul-colonel Vasile Ionel.
În ceea ce priveşte posibilitatea
unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni”
a SUA, fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack Matlock (1987 – 1991) îi va
declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr
Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan
P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, pe 24 decembrie 1989,
însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România.
Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Kremlinul că
erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti,
trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de
evenimente în România şi aflaţi în dificultate. Colonelul Mircea Dumitru va
infirma în faţa Comisiei Senatoriale afirmaţiile făcute în mass-media în
legătură cu implicarea sa în evacuarea cetăţenilor sovietici aflaţi în România,
pe 22 decembrie 1989, în blocul din Piaţa Aviatorilor, după care s-a dezlănţuit
focul „teroriştilor”. În fapt, pe 24 decembrie 1989, la ora 11.00, generalul
Gaponenco va suna la MApN şi va informa partea română despre faptul că
reprezentanţa comercială sovietică din Piaţa Victoriei este mitraliată,
distrusă, jefuită şi solicită să fie luată sub pază militară, şi, totodată, să
fie trimise 2 TAB-uri care să însoţească un autobuz cu personal diplomatic, soţii
şi copii de la Ambasada URSS, care urmau să plece spre Gara de Nord. Sovieticii
doreau protecţia Armatei române în drumul spre trenul cu care urmau a fi
evacuate familiile diplomaţilor sovietici în patrie. Operaţiunea a fost
coordonată de către colonelul Mircea Dumitru şi executată de către doi ofiţeri
din Biroul Special al Direcţiei Operaţii, sprijiniţi de un TAB. În contextul
unor dezvăluiri, mai mult sau mai puţin incendiare, din mass-media
post-decembristă, privind o serie de cadre militare, cu funcţii de răspundere,
care au interzis intrarea trupelor sovietice în România, colonelul Mircea
Dumitru va declara în faţa Comisiei Senatoriale: ,,Dacă era un general care
vroia să intre în România, el nu putea fi oprit decât cu foc, nu că i-a spus un
colonel de grăniceri că nu au ce căuta în România”.
În timpul lucrărilor celui de-al
II-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail S. Gorbaciov îi va
informa pe deputaţi despre ultimele evenimente din România, menţionând că în
noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 situaţia s-a înrăutăţit mult, că
reprezentanţii CFSN au declarat că doresc dezvoltarea colaborării cu URSS şi că
România va respecta obligaţiile referitoare la Tratatul de la Varşovia. Vadim
Perfiliev, purtătorul de cuvânt al MAE sovietic, va declara: ,,Uniunea
Sovietică este gata să ofere nemijlocit şi efectiv poporului român şi noii
conduceri ajutor umanitar pentru a contribui la înlăturarea urmărilor
tragicelor evenimente care au avut loc în ultimele zile. (…) Oamenii sovietici
sunt solidari cu poporul român în îndeplinirea idealurilor de libertate,
democraţie şi suveranitate”. În conformitate cu o ştire Agerpres din 24
decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov a declarat: ,,Frontul Salvării Naţionale a
apreciat că în legătură cu lipsa de muniţie este necesar ajutor de peste
hotare. Cu toate acestea, şeful Marelui Stat Major al armatei române a precizat
ulterior că armata controlează situaţia din ţară şi nu are nevoie de nici un
ajutor”.
Ambasada SUA la Moscova avea să fie
informată, pe 24 decembrie 1989, că partea română ştia că la frontiera
sovieto-română fuseseră instalate spitale militare pentru primirea răniţilor
din România, iar o garnitură de 11 vagoane (cu mărfuri în valoare de 0,5
milioane ruble) era în aşteptarea semnalului de plecare. Societatea de Cruce
Roşie şi Semilună Roşie din URSS erau şi ele pregătite să ofere ajutor
României, respectiv instrumentar operatoriu, feşe, truse medicale etc. RSS
Moldovenească pregătise ajutoare de primă necesitate: medicamente, alimente,
îmbrăcăminte etc. Pe 5 ianuarie 1990, ministrul de Externe al URSS, Eduard A.
Şevardnadze, declara, într-un interviu acordat ziarului Komsomolsakaia Pravda,
că Ambasada URSS din România a organizat primirea şi livrarea ajutoarelor
trimise din Uniunea Sovietică, din care numai medicamentele reprezentau circa
700.000 de ruble. Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS,
Ivan P. Aboimov va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că
„în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme
de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”. ,,Pe
fondul surprinderii şi superiorităţii în spectrul electromagnetic, consider că
unele din momentele de derută şi confuzie ar fi putut să fie evitate dacă
problemele de cooperare între categoriile de forţe ale armatei cât şi în interiorul
lor ar fi fost mai bine organizate” Colonel (r) Ion Panait
În ceea ce priveşte războiul
radio-electronic şi uriaşa diversiune în care a fost angrenată Armata Română în
decembrie 1989, comandorul (r) ing. Ioan Stoleru, fost comandant al Centrului
Radioelectronic şi Observare din cadrul Comandamentului Marinei Militare în
decembrie 1989, parte a sistemului de cercetare şi goniometrare al DIA,
mărturiseşte: ,,După 22 decembrie 1989 ne-am confruntat cu o diversiune şi o
dezinformare intensă, de toate genurile, îndeosebi în reţelele telefonice, şi
care s-au manifestat, de regulă, după căderea întunericului şi durau până la
miezul nopţii, zilnic. (...) Am fost intoxicaţi cu informaţii care mai de care
mai năstruşnice, greu de stabilit veridicitatea lor, pe care după o analiză
atentă le transmiteam forurilor noastre superioare. Au existat forţe şi
mijloace bine organizate şi conduse care cunoşteau toate numerele de telefon
ale unităţilor, numele comandanţilor, nu numai cele din trunchiul de centrală
ci şi telefoanele directe, pe care nici eu nu le ştiam, fiind obligat să
consult agenda”. Referindu-se la acele momente, Colonelul Ion Panait, comandant
al Batalionului de Bruiaj Electronic în decembrie 1989, cu gradul de căpitan,
va consemna: ,,Victoria a aparţinut celor care au deţinut superioritatea în
domeniul mijloacelor de conducere şi informatizare şi au beneficiat de avans
tehnologic în domeniul mijloacelor de cercetare şi contraacţiune electronică.
Din analiza datelor şi informaţiilor obţinute din diferite surse au reultat o
serie de aspecte, după cum urmează:
● dezinformarea şi înşelarea
eletronică au fost unele din cele mai uzitate procedee. Impactul şi eficienţa
lor dovedesc că acestea au fost foarte bine pregătite şi dirijate în timp;
● unităţile militare au fost foarte
bine studiate din punct de vedere al sistemelor de conducere şi comunicaţii şi
au fost permanenet blocate sau intoxicate cu informaţii în funcţie de specific,
potenţial şi viteză de reacţie în raport cu «scenariul de derulare al
evenimentelor»;
● «adversarul» a beneficiat de o
puternică bază de date, de un aparat complex de analiză, prelucrare şi
manipulare a informaţiilor. În acelaşi timp se reliefează fragilitatea
sistemului militar la scurgerea de informaţii şi limitele sistemului de protecţie
şi reacţie flexibilă;
● s-a înregistrat o intensificare a
traficului radio în fonie, în limbile engleză, rusă şi arabă şi s-a constatat
apariţia unor noi direcţii şi reţele ale «radioamatorilor»”. În pofida celor
afirmate mai sus şi care sugerează intervenţia unui stat străin în treburile
interne ale României, în decembrie 1989, colonelul Ion Panait subliniază: ,,Pe
fondul surprinderii şi superiorităţii în spectrul electromagnetic, consider că
unele din momentele de derută şi confuzie ar fi putut să fie evitate dacă
problemele de cooperare între categoriile de forţe ale armatei cât şi în
interiorul lor ar fi fost mai bine organizate”.
Diplomatul român Savian Bulacu,
aflat în misiune diplomatică la Moscova în perioada 1990 – 1993, introduce în
circuitul istoriografic o serie de informaţii extrem de interesante despre
poziţia URSS în ceea ce priveşte evoluţia evenimentelor din România. Ghennadi
Ianaev, vicepreşedinte al URSS, va afirma în vara anului 1990, într-o
convorbire cu Savian Bulacu, că sovieticii şi americanii erau convinşi de
faptul că „românii vor complica lucrurile în procesul înlăturării dictatorului,
mai ales în zonele unde maghiarii sunt majoritari”, astfel încât „având în
vedere că evenimentele se precipitau s-a convenit cu administraţia americană să
monitorizăm împreună cursul evenimentelor şi, în caz de forţă majoră, SUA urmau
să exercite presiuni asupra Ungariei şi Iugoslaviei, iar noi să ţinem sub
control întreaga situaţie”. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înţelege cele
afirmate de către fostul comandant al CAAT în decembrie 1989, generalul (r)
Mircea Mocanu într-un interviu apărut în publicaţia Caietele Revoluţiei (nr.
5/37, 2011). ,,În seara de 22 decembrie s-au umplut planşetele din punctul de
comandă cu date transmise de staţiile de radiolocaţie din toată ţara, cu
acţiuni aeriene. Ciudate, pe alocuri; plauzibile, pe alte părţi. Fel de fel de
concluzii...Am trimis oameni: «Du-te, măi, la operator, vezi ce naiba
transmite!». Veneau şi raportau: «Apar ţinte pe ecranul staţiei de
radiolocaţie!». Cine putea să facă această imitare? Sovieticii nu erau în
stare. Eu ştiam ce tehnică aveau ei, ce puteau să facă şi ce nu. Ştiam
amănunţit ce au făcut ei în Coreea, în Vietnam, în Afganistan; ştiam la amănunt
ce au făcut ei când i-au bumbăcit americanii pe libieni. N-au făcut nimic!
Atunci când americanii au atacat Libia cu avioane de pe portavioanele din
Mediterană, consilierii sovietici au privit din balcoanele vilelor unde erau
cazaţi. Şi toţi au fost trimişi acasă. Numai americanii, cu acele Boeing-uri
care au sistemul AWACS, puteau să creeze o situaţie ca aceea cu care ne-am
confruntat în decembrie 1989.
De la o sută de kilometri de dincolo de graniţă,
aveau în raza de acţiune toată România. Pentru mine lucrurile sunt clare. Am
auzit fel de fel de explicaţii...că au fost baloane meteo sârbeşti sau maghiare.
S-au găsit pe teritoriul ţării asemenea baloane, dar ele zboară, invariabil, de
la vest la est, cum sunt curenţii de aer. Ori, pe planşetă, noi aveam formaţii,
care zburau în toate părţile. La un moment dat, cum am spus, foarte multe
apăreau de pe autostrada Bucureşti-Piteşti. (...) În martie 1990, la Consiliul
Militar al Pactului de la Varşovia – şedinţa era la Moscova – ce-mi spune
omologul bulgar, generalul Blagoiev? Zice: «Măi, ştiu prin ce aţi trecut, a
apărut şi la noi. Situaţia de la voi, din noaptea de 22 spre 23 decembrie şi
din nopţile următoare, a apărut şi pe ecranele noastre. Au văzut ţinte venind
de la voi, trecând Dunărea; am ridicat vânătoarea, dar nu a găsit nimic în
zonă. Aţi încasat o mare plasă!». (...) Pe 23 decembrie 1989, dimineaţa, mă
sună şeful de tură de la Baloteşti. Un colonel care avea un nume italian... Era
ofiţer de aviaţie. La Baloteşti era telefon direct cu Moscova, în Comandament
nu aveam aşa ceva. Colonelul mi-a spus aşa: «Mi s-a comunicat de la Punctul
Central de Comandă - Moscova că forţele lor aeriene sunt pregătite să
intervină. Dar nu declanşează acţiunea, decât la cererea noilor organe de
conducere de la Bucureşti, făcută prin mass-media». Ei erau conectaţi la datele
noastre, conform normelor Tratatului de la Varşovia”. În faţa Comisiei
Senatoriale, generalul (r) Nicolae Militaru va declara că în cursul zilei de 24
decembrie 1989, în dorinţa de a avea unele informaţii în legătură cu situaţia
aeriană creată în România, l-a sunat pe generalul P. G. Luşev, comandantul-şef
al FAU ale Tratatului de la Varşovia, pentru a obţine datele necesare. ,,La
această întrebare – va declara generalul (r) Nicolae Militaru – n-am primit
niciun răspuns. Deşi România făcea parte din Tratatul de la Varşovia şi din
sistemul unic existent pe linie de apărare antiaeriană, iar informarea
reciprocă era obligatorie”.
La un sfert de veac de la izbucnirea
şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, posibila intervenţie a
trupelor sovietice continuă să agite spiritele şi să facă apel la naţionalismul
românesc şi la sentimentele anti-sovietice/ruse ale românilor, omiţându-se, în
mod voit sau nu, cronologia unor clipe istorice care ar putea lămuri
,,misterul” posibilului ajutor militar sovietic. Rămâne de lămurit un aspect
extrem de important: informarea diplomaţilor polonezi, de la ora 15.00 din ziua
de 23 decembrie 1989, se referă la un telefon dat direct de către liderii CFSN
la Ambasada URSS din Bucureşti sau la cele petrecute în sediul MApN? O
clarificare a acestui amănunt extrem de important în ecuaţia înţelegerii acelor
clipe, precum şi a stabilirii responsabilităţilor morale şi politice, se va
dovedi esenţială.
În contextul
dezvăluirilor diplomaţilor polonezi aflaţi la post în Bucureşti, în
decembrie 1989, privind solicitarea unui sprijin militar sovietic de
către unii membri marcanţi ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale,
ca urmare a unei unei situaţii militare extrem de complicată, o
rememorare a cronologiei acelor clipe, cu ajutorul documentelor şi
mărturiilor actorilor din epocă, va putea lămuri ,,misterul”.
În cursul zilei de 23 decembrie 1989, ora 10.30, crainicul George
Marinescu va transmite: ,,Suntem informaţi că s-a luat legătura cu
Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât
agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi,
cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”. La scurt timp,
la Radio, Gabriela Neagu va declara: ,,Suntem informaţi că, prin
intermediul Ambasadei Uniunii Sovietice, s-a cerut ajutor armatei
sovietice, întrucât teroriştii au apelat la elicoptere prin
intervenţioniştii străini”. Crainicii nu au ştiu de unde a venit această
informaţie care avea să producă o vie emoţie în rândul poporului român.
Nu s-a specificat nici cine a cerut şi un astfel de gest se putea
interpreta în orice fel, în contextul evoluţiei evenimentelor începând
cu ora 18.30 din seara de 22 decembrie 1989. Colonelul Mircea Dumitru,
şeful Biroului Special din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major român,
va mărturisi faptul că în cursul zilei de 22 decembrie 1989, ora 16.00,
ministrul Apărării Naţionale al Ungariei, generalul-colonel Ferenc
Karpaty, a avut o convorbire telefonică cu şeful Direcţiei Operaţii,
generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, în urma căreia partea maghiară a
fost pusă la curent cu evoluţia evenimentelor din România şi din
conducerea MApN. La propunerea de ajutor, de orice natură, din partea
armatei maghiare, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu a mulţumit şi a
respins ajutorul, însă a cerut ministrului Karpaty să apeleze la
populaţia maghiară pentru a-i cere să se abţină de la orice manifestări
duşmănoase. La ora 17.40, ministrul ungar al apărării va reveni cu un
nou telefon pentru a asigura conducerea MApN că armata ungară nu a
concentrat trupe la frontiera româno-ungară. În cursul serii se vor mai
desfăşura câteva convorbiri telefonice cu partea maghiară, având în
vedere un convoi umanitar cu alimente ce urma să fie primit din partea
Ungariei, în cursul zilei de 23 decembrie 1989.
Citeste mai mult: adev.ro/nhe7em
Citeste mai mult: adev.ro/nhe7em
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu